Obezitatea informationala

Igor Morski

Ieri, in timp ce il asteptam pe fiul meu in curtea scolii, am stat de vorba cateva clipe cu una dintre profesoarele lui. In fata noastra, se jucau zgomotos cativa copii. Din cinci copii, patru aveau greutatea peste medie, erau obezi. Bine facuti, grasi, zgomotosi ca orice (pre)adolescenti. Doar ca nu erau inca adolescenti... Am intrebat ce clasa sunt. A patra, a zambit profesoara, banuind de ce intreb. Crezusem ca sunt mult mai mari ca varsta! 
Alimentatia, mancarea procesata, stresul, zaharul, lipsa miscarii…cine stie care sunt cauzele exacte. Cert este ca avem o problema vizibila la generatiile foarte tinere. Menstruatii care debuteaza la 7 ani, corpuri deformate de kilograme in plus, atentie deficitara, tulburari hormonale, pilozitate excesiva la fetite chiar si de clasa zero….

Despre obezitate si despre nutritie inca se vorbeste. Sunt multe voci care sustin puternic alimentatia sanatoasa, potrivita cu varsta si ocupatia, sunt voci care vorbesc de frugalism, minimalism, post. 

Ce facem insa cu obezitatea informationala? 

Suntem imbuibati informational cam toti si asta este o suferinta tacuta, insidioasa, cu consecinte pe care inca nici nu stim sa le numim ori sa le recunoastem. Stimulii exteriori ne indeparteaza de noi insine. Ne aresteaza atentia, indepartand-o de la propria fiinta, unde, de altfel, se si afla toate raspunsurile dupa care alergam in afara…

Nu ne putem gandi la noi insine, atunci cand prelucram senzatii intense de la stimuli exteriori. 

Si vietile noastre urbane sunt bombardate de astfel de stimuli…suntem suprasolicitati-petrecem mai mult timp in fata ecranelor si in spatii inchise, avem zeci de optiuni inclusiv pentru chestiuni simple-ce pasta de dinti aleg, ce mananc azi etc. Am citit termeni precum  data smog alaturi de mai vechiul multitasking ori junk food informational care descriu exact aceasta presiune sociala-economica-culturala asupra mintilor si sufletelor noastre. Ne indepartam de noi insine, ne privam de exercitiul contemplatiei, al clipei prezente, ne deconectam de la corpurile noastre, nereusind sa accesam inteligenta sa si sa decodificam semnalele pe care ni le transmite. Perceptia de sine este tocita…si asta face din noi executanti usor de manipulat. 

 O avalansa de dorinte ne slabeste vointa

In cartea sa, Vointa. Cum sa-ti descoperi cea mai mare putere interioara, Roy Baumeister si John Thierny afirma ca situatiile deliberative slabesc resursele volitive, conducand la o oboseala a vointei, stare numita epuizarea eu-lui. In felul acesta se explica de ce multiplicarea dorintelor reprezinta o cauza a nefericirii si nicidecum rezultatul ei… (vezi cartea Fericirea spontana, de Andrew Weil)

Nu mai avem rabdare, nu mai stim sa asteptam, sa (ne) pregatim…traim  si actionam in viteza, pe mai multe planuri nesatisfactoare, fara adancime si perspective. Patinam neobositi, stimulati uneori  de  energizante, pe suprafata unei lumi inselatoare, mercantile. De curand am avut in sala de curs un tanar de 23 de ani care, la 8 dimineata, bea un Redbull…Incep sa ne lipseasca uimirea, bucuria pura, entuziasmul natural, experientele initiatice, profunde, intalnirile cu oameni, cu suflete care ne ating. 

Mediile prea concurentiale descurajeaza compasiunea si grija pentru celalalt

Le sunt recunoscatoare bunicilor mei ca m-au crescut cu credinta ca fiecare are locul lui pe lume, ca nu trebuie sa ma compar cu nimeni, ca ce e al meu, e al meu si gata, cineva ca mine nu mai exista. Desi am crescut in medii concurentiale, desi am suferit in copilarie din cauza comparatiilor cu care incerca mama sa ma impulsioneze, eu am ramas eu, fidela propriului ritm, propriilor valori, fara sa ma simt amenintata de cineva. Invidia mi-a ramas straina si asta este o mare realizare. Ma uitam la copiii mei, cat de pasivi sunt cand cineva incearca sa ii convinga sa faca ceva in concurenta cu cineva. Hai, Miruna, da-te mai tare in leagan, uite x ce viteza are! Si Miru raspunde: si ce daca, eu ma dau cum vreau eu. Asa imi place mie. Cred ca au mostenit gena asta :-) Iar Vladi chiar spune-aici ne jucam, nu este nicio competitie. Astea sunt lucruri pe care le au nativ, in adn, nu cred ca am vorbit explicit cu ei despre acest subiect. 

Alergam dupa fericire si asta ne face nefericiti. Zambim frumos, ascunzand ranile si dezmagirile, semnele depresiei ori ale anxietatii. Ne inchidem in lumi mici, tot mai mici, in bule de siguranta si oarece confort, refuzand si evitand contactul autentic cu ceilalti. Absenta caldurii si iubirii insa ne afecteaza sanatatea mentala si fizica…

Exista o carte foarte frumoasa, Cele cinci efecte ale bunatatii, de David R. Hamilton, care vorbeste despre ce efecte are asupra noastra bunatatea. Fiind buni, ne stimulam sistemul imunitar, incetinim imbatranirea, dam sens vietilor noastre, tinem depresia la distanta. 

Fericirea ne este adusa tocmai de lucrurile de care ne-am indepartat-contactele autentice cu prietenii, cu oamenii, experientele vii alaturi de altii, bunatatea si compasiunea, simplitatea in toate alegerile, credinta, meditatia, rugaciunea, linistea. 

Sa aducem mai mult din acestea in prim planul vietilor interioare si totul va fi mai bine.