Saptamana asta am gustat epuizarea

Impreuna cu fetita mea, intr-o seara saptamana aceasta.
Oboseala lasa semne pe chipul meu...

Saptamana aceasta, poate pentru prima data in viata mea, am intrat in randul celor care de-abia asteapta week-end-ul ca sa respire. La propriu. Nu intelegeam cum este asta pana sambata aceasta, cand efectiv nu am avut energie pentru mai nimic. Mi-am petrecut ziua simtindu-ma destul de somnoroasa, citind in pat ori pe terasa, respingand orice tentativa a celorlati de a ma scoate din casa. 

Vineri eram atat de stoarsa de energie, ca nici sa vorbesc ori sa mananc nu am putut prea bine. Ceea ce altii au tradus cu "pari stresata", era de fapt epuizare in toata regula. Si da, cred ca eram si stresata pentru ca simteam ca pierd haturile si ma indepartez tot mai mult de cine si ce sunt fara sa intrevad si clipa de redresare.

Am facut multe greseli. 

• Am pus presiune pe mine in cam toate momentele-am alergat ca la maraton, ca cineva care trebuie sa atinga toate bornele insirate in stanga si in dreapta. Inclusiv mersului pe jos i-am imprimat un ritm alert, grabit. Nu am nimic impotriva mersului alert, cu conditia sa ma simt in interior centrata si echilibrata, puternica.
• Nu am avut momente de singuratate si eu am nevoie dintotdeauna de mult spatiu personal. 
• Am cheltuit resurse mari de energie pe drumuri lungi cu metroul ori autobuzul, ingurgitand o tona de informatii pestrite, inutile. De acum am sa ma protejez mai mult, fie citind ceva, fie ascultand muzica. Culeg involuntar multe informatii din mediu, incarcandu-ma pana la refuz. 
• Marti dimineata la 7 am fost martora unui accident rutier grav. O femeie a fost lovita in plin pe trecerea de pietoni - am acordat primul ajutor si am sunat la 112. Este a patra oara cand sunt in aceasta ipostaza, mi se pare chiar ciudat-trei femei in Bucuresti si un barbat in Brasov (cel mai grav dintre toate accidentele la care s-a intamplat sa fiu in preajma). Desi pe moment sunt rece si curajoasa, dupa aceea somatizez in fel si chip-m-a durut stomacul, mi s-au cam zgaltait umerii de plans la cateva clipe dupa, cand imi stergeam mainile de sange, mi-am stapanit greu agitatia interioara, am dormit prost in noaptea urmatoare pentru ca am visat urat. Toata povestea asta mi-a cheltuit serios din resurse si nu am facut nimic sa compensez. A fost o trauma si trebuia tratata ca atare, cu grija si timp alocat pentru vindecare. Eu insa am continuat sa alerg si sa bifez din lista de to do—aveam deja toate zilele planificate cu atentie. M-am abatut de la principiul meu de o viata-mai bine mai putin, dar de calitate, decat tot ori mult, dar facut fara prezenta si fara suflet. 
• nu am terminat unele lucruri incepute si asta m-a tinut, energetic cumva, pe loc-nu am terminat de plantat florile pe terase, nu am terminat de triat hainele mele de vara, nu am reusit sa returnez un parfum, nu am apucat sa raspund unor mesaje si mail-uri, aman o intalnire de mult timp (Laura), nu i-am cumparat Mirunei sandale, desi am mai intrat in cate un magazin, nu am semnat contractul pentru anul scolar viitor (Vladi), nu am ajuns la antrenamentele de aikido cu copiii, nu am reusit sa ascult lectiile de cabala din urma, pentru ca am ramas fara casti. Lectiile sunt zilnic de la 3.45 dimineata, dar eu, desi ma trezesc mereu, zilnic, natural, prefer sa adorm la loc si sa le ascult apoi in reluare. 
• Nu am respirat bine si nu am baut suficienta apa. Ambele situatii sunt neplacute si duc la epuizare si stare de oboseala cronica. In aceeasi linie, am mancat si baut lucruri care nu imi fac bine: pizza, dulciuri, multa cafea. Toate aceste alegeri m-au incetinit, mi-au bagat mintea in ceata si nu mi-au adus nimic mai mult decat satisfactia de moment...
• Nu am avut timp pentru prieteni si nu mi-am incarcat bateriile cu energie pozitiva
• am luat lucrurile prea in serios, cu un ton prea grav…uitand ca toate trec, mai toate se pot repara daca consideram ca e nevoie, uitand ca a gresi este omenesc…Din cauza oboselii si a surescitarii, toate au parut urgente si au devenit apasatoare si generatoare de stres. 
• Nu am folosit dusurile interioare. Marti, cand faceam eforturi supraomenesti sa inteleg ce sunt intrebata de catre cei de la ambulanta in vacarmul din jur-oamenii il injurau si il hartuiau pe soferul neatent (as fi vrut sa vad pe cineva ca este bun si cu el, ca are grija si de emotiile lui,  de inima lui…Sigur ca nu a lovit-o cu intentie, ci din neatentie si graba si greu ii era si lui, nu numai victimei ori martorilor) m-am intrebat cum de putem fi asa inflamabili la 7 dimineata, de unde nevoia asta de a urla, injura, tipa si invinui, dar fara a face nimic pozitiv-era nevoie de fluidizarea traficului, de facut loc in jurul victimei, de liniste…pentru toti care eram acolo. In fine, m-am gandit ca asa cum folosim zilnic periuta de dinti ori sapunul, la fel ar trebui sa folosim zilnic instrumente pentru ventilare si igiena emotionala. Trebuie sa gasim cai de a ne pastra  echilibrul interior si de a compensa uratul cu frumos….Eu am alcatuit o mica trusa, o poti achizitiona la pretul unei cesti de cafea de pe site-ul meu, insa ideal ar fi sa testezi mai multe tehnici si sa le folosesti zilnic pe cele care ti se potrivesc….Eu nu am facut asta saptamana aceasta si am gustat deja epuizarea …Nu mai vreau, asa ca am sa fiu mai atenta, cu atat mai mult cu cat mi se aglomereaza programul zilele astea…Mi-a prins bine ziua de ieri, efectiv am stat si am citit toata ziua in casa, iesind abia pe seara la o plimbare in parc cu Miruna. 

Voi cum va descurcati? Ce simplificati si unde? Cum va mentineti echilibrul? Cat de des cadeti si cum va ridicati? Ce va ajuta? 

Mi s-au intamplat si multe lucruri bune saptamana aceasta, insa cum resursele de energie au fost putine, mi-a fost greu sa ma bucur de ele si sa le retin ca atare, cu recunostinta. 

Va doresc o noua saptamana asa cum mi-o doresc mie: senina, echilibrata, hranitoare la nivel energetic si emotional. O saptamana in care sa fim vazuti cu adevarat, fara judecata, sa fim folositori si inspirati.