Am reusit ieri sa donez sange.
Am AB si RH negativ, se gaseste mai greu, asa ca am incercat si in trecut, cand s-a intamplat Colectiv, insa nu am reusit, am fost mereu respinsa pentru ca aveam tensiunea mica. Intre timp, m-am mai documentat si am facut tot ce am putut sa imi cresc tensiunea-am luat un mic dejun copios, am baut doua cafele, am mers putin pe jos. Lesinul unui tip dupa donare in timp ce eu asteptam sa intru m-a ajutat de asemenea-am reusit sa am tensiunea de 11, 8, in conditiile in care eu nu ies din 8-9.
Daca aveti posibilitatea sa donati, donati. Ieri un medic mi-a spus ca am salvat trei vieti. Nu e putin lucru, nu?
O alta bucurie a fost insa ieri, in timpul pregatirilor pentru donare. Raspundeam unui medic (completasem si o fisa inainte) la intrebari legate de operatii, medicatie luata, droguri etc. La un moment dat, exasperata de atatea intrebari, am precizat-am fost in spital doar cand am nascut copiii si atunci am plecat in doua zile! S-a uitat la mine intr-un fel care m-a facut sa inteleg brusc luxul de care am parte. Sa nu fi fost bolnava, sa nu cunosc spitalele, sa nu fi luat medicatie prea mult timp vreodata. Este un lux. Nu unul nemeritat, totusi, am facut ce a tinut de mine, in general, in special sa ma informez si sa imi ascult corpul….Iar acum, la 42 de ani, sunt si mai atenta. Pentru ca nu imi doresc sa fiu o babuta neajutorata, de care sa aiba copiii mei grija cu randul, ci vreau sa ma bucur de viata si de experiente, beneficiind de intelepciunea adunata in atatia ani. Ma sperie asa rau imaginea cu mine neputincioasa, cu pampers si bale la gura, incat las comoditatea de-o parte si fac ce trebuie.
Un prieten drag- il cunosc de la 14 ani, moare incet. Are cancer de colon, operat la Viena, insa cu metastaze in patru locuri. Are dureri. Dar durerea cea mai mare este ca nu isi va conduce fiica la altar, ca nu o va vedea mare, nu isi va cunoaste nepotii. Reusim sa vorbim cand si cand prin mesaje, mesaje in urma carora eu ma tavalesc de durere, pentru ca din toate razbate ramasul bun. Ma dor tare golul si saracia lumii fara el, fara inteligenta lui efervescenta, fara rasul lui galgait si vocea cu timbru sagalnic, fara descoperirile lui (este arheolog si unul pasionat, cu rezultate care au schimbat istoria locului). Cand ma rog, ma rog sa ii mai dea ani din sirul meu, eu mereu am zis putini si buni, nu am vreo ambitie sa ating nici 60, darmite 80. Singura mea ambitie este sa traiesc in lux pana atunci-luxul de a fi sanatoasa, fara dureri si frici, fara spitale si prieteni speriati.
Toti murim si habar nu avem. In fiecare zi ne mai apropiem un pic de marele exit, dar ne purtam de parca numai unora li se intampla. Ieri am vazut in curtea scolii lui Vladi un barbat slab imbracat in negru, plans. Transfigurat de plans. Durerea lui pulsa acolo, vie intre noi si eu am simtit doar o impunsatura si m-am indepartat repede. Cand doare, incepi sa ii observi pe cei care sufera la randul lor.
Ganditi-va mai des la moarte, ca sa traiti mai frumos. Mai plin, mai cu sens. Atata galagie, atatea certuri, atatea lupte fara sens, ganduri obsesive, dorinte care, daca ar fi implinite, tot nu ne-ar ajuta sa traim in lux….caci stiti cum e, putem cumpara patul, dar nu somnul, putem cumpara un ceas scump, dar nu timp, putem cumpara placeri, dar nu implinire, cosmetice scumpe, dar nu frumusete….caci ea izvoraste din interior si modeleaza trasaturile fetei…
Tot ce ramane in urma noastra, este cata iubire am avut de daruit, cu cata bunatate si generozitate i-am tratat pe cei din jur. Atat. Lucrati la asta, restul sunt detalii.
Comentarii