Lucrează azi pentru tine

Venisem în București de puțin timp. Eram în plin proces de căutare job. La o firmă, am ținut un demo, un mini-curs de o oră în fața managementului firmei. La final, toată lumea era impresionată, dar un domn radia pur și simplu. A venit să mă întrebe dacă am citit Aivanhov. Eu nici nu puteam pronunța numele :-)) Nu auzisem de el. Omul era nedumerit. Cum? Mie așa mi s-a părut, sunteți formată la școala lui, am văzut influențele. Eu tăceam nedumerită. 

Pe drum spre casă mă întebam ce a vrut să spună, îmi părea rău că nu îl rugasem să îmi noteze numele pe o hârtie. Eram prin 2003-2004…deschiderea către spiritualitate nu era așa mare ca azi. Am acceptat jobul acolo. În prima zi, ce cadou îmi făcea mie domnul Mircea T.? Un volum semnat Aivanhov, Gânduri pentru fiecare zi…. De atunci, îl mai deschid când și când, fără însă să îmi fie clar unde anume se simțea influența acestui maestru în vorbirea și purtarea mea. Cursul avusese o temă de business….

Abia azi, întâlnind textul de mai jos, am realizat că este ceva în mine dintotdeauna, ceva despre care vorbește și maestrul des-căutarea de a înțelege voia lui Dumnezeu -și ce drum lung și plin de bucurie am parcurs mânată de dorința asta! și dorința de rafinare a conștiinței, dorința de a evolua, de a crește mai mult și mai mult. 

Mereu am afirmat că orice îmbunătățire adusă propriei lumi, influențează pozitiv întreagă lume. Și mereu am îndemnat oamenii să caute căi, fără odihnă, de a deveni mai buni, mai spirituali, mai rafinați. Să ridice privirea spre cer, să se dea un pas înapoi ca să contemple jocul vieții, să vadă țesătura din spate….și să vrea mai mult, să nu trăim ca animalele. Și animalele caută mâncare și adăpost și îndeplinirea nevoilor de bază….dar noi trebuie să căutăm să devenim asemenea celui care ne-a creat-să fim dăruitori, nu simpli primitori. Și ce greu e! Ni se cere să ne învingem natura. 


Perfecționarea noastră - trebuie să fie scopul activităților noastre
"Chiar dacă își iubesc meseria, bărbații și femeile sunt atrași în mod superficial de activitatea profesională. Ei merg la uzină, la birou, vând într-un magazin, cercetează într-un laborator, educă niște copii, dar aceasta nu pune în mișcare decât o parte din însușirile lor. De aceea, meseria lor îi obosește deseori, îi plictisește. Singurul mod de a învinge oboseala și plictiseala este de a înfăptui în același timp o lucrare cu ajutorul gândului, al sentimentului, a voinței. Această lucrare va da un sens mai vast activității voastre și va atinge rădăcinile ființei voastre. Iar acest sens poate fi descoperit numai prin ideea de perfecționare.
De acum înainte, gândiți-vă să vă îndreptați toate activitățile voastre spre un scop unic: perfecționarea voastră. Astfel veți declanșa în voi niște puteri ce vă vor transforma în profunzime. Această lucrare, singura cu adevărat folositoare, nu vă va produce niciodată nici oboseală, nici plictiseală. 
Încercați să îi prindeți gustul, nelăsând să treacă vreo zi fără să simțiți că, prin diferitele voastre activități, ați putut declanșa niște forțe binefăcătoare în voi și în jurul vostru."

Comentarii