Zilele trecute savuram o dupa amiaza de octombrie in parc cu fiul meu. Mi-a trecut prin cap atunci: ce bine e sa fii eu. Sa fii la ora 14 in parc, intr-o zi de octombrie nebun de frumoasa si luminoasa, fara nicio grija…..
Nu stiu daca e prima data cand am zis asta, sunt sigura insa ca e prima data cand am constientizat plenar gandul. Cu fiori de placere.
Dimineata mi-am privit florile care au inflorit, acum toamna, trandafiri si muscate si orhidee ori violete si m-am surprins gandind- ia uite, si ele infloresc ca mine, in octombrie. Octombrie mereu a fost o luna rodnica pentru mine. Creativa. Pana si copiii mei sunt zamisliti toamna. Apoi mi-am zambit in gand- ia te uita ce dialog pozitiv pot sa am.
Pana la 7 dimineata vorbisem deja cu doi prieteni. Ce bine e sa iti bei cafeaua, fie si virtual in discutii rodnice cu ei. La 8 primeam un mail de multumire, entuziast. Zambet si pe chipul meu.
E bine sa fii in pielea mea, imi spuneam dimineata in drum spre o intalnire.
E bine, pentru ca am optiuni. Sa ai optiuni si sa fie bune toate, usor de acceptat e un mare lux, un fel de libertate pe care o pretuiesc nespus.
E bine, pentru ca imi pazesc cu umor si putina detasare linistea, imi aleg luptele cu grija.
E bine pentru ca am avut intelepciunea sa nu imi pun toate ouale in acelasi cos.
E bine, pentru ca am puterea sa ma dau niste pasi in spate sa vad tabloul si sa ma vad pe mine, cu actiunile si vorbele mele. E bine ca pot repara intelept si indrepta cu blandete ce stric cu acul scorpionului din mine.
E bine in pielea mea, pentru ca prin munca mea aduc schimbarea in bine si primesc recunoastere si apreciere.
E bine, ca exista asa compatibilitate si iubire si armonie intre mine si copiii mei si e bine ca reusesc sa petrec timp cu ei zi de zi, reusesc sa ma ocup de casa, de ei, de proiectele mele. Zilele mele sunt pline, intense, dar nu le-as schimba cu ale nimanui. Pot oricand sa iau pauza. Ce binecuvantare, imi spun singura, pentru ca stiu si cum e sa incerci sa gasesti energizante, pentru ca optiunea pauza nu era posibila!
E bine pentru ca am bucuria sa primesc vesti bune chiar si de la prietenul meu care se lupta cu o boala grea. Sunt bine, mi-a scris, mi-a revenit cheful de munca si de plimbari. Am dansat in ziua in care au sosit cuvintele astea.
E bine, pentru ca am terminat de scris o carte pentru copii si una pentru adulti, cu povestiri scurte inspirate de inceputurile trimise de prieteni. Sunt ambele la editura acum…si ambele au placut prietenilor care le-au citit si au revenit cu feedback constructiv si sincer.
E bine ca imi dau seama de toate astea si imi pastrez in acest mod inima sus, acordata pe o vibratie inalta care aduce in fluxul meu abundentă si frumos.
Recunostinta este magica. Daca nu o practicati, incepeti chiar acum. Scaldati-va inimile zilnic in apele recunostintei si faceti tot ce puteti sa fiti bine.
Va datorati asta.
Comentarii
Apar zile, insa, in care se intampla fel de fel de lucruri care imi duc vibratia foarte, foarte jos. Cu greu ma ridic de acolo. Nimeresc in conjuncturi neplacute, nefavorabile si ma intreb ce le-a adus la mine, ce m-a dus pe mine acolo. Inca nu mi-am cladit o baza solida pe frecvente inalte, asa ca mai am de luptat pana sa zic #sogoodtobeme
Tu ce faci cand nimeresti in ceva ce-ti scade puternic vibratia?
Folosesc respiratia (cateva tehnici le-am inclus si in cursul online despre trup, care azi si maine este la reducere, 100 lei) , retragerea (pun totul pe hold si revin acasa unde e liniste si unde sunt lucruri familiare), recadrez povestea daca este posibil, folosesc uleiuri esentiale in incapere si pe incheietura mainilor, muzica clasica, mai si plang cateodata ca sa curat….si caut frumos, mult frumos si mult bun ca sa ma aline. Imi spun ca toate trec, ca nu exista nimeni si nimic in afara de El, ma rog uneori, ma intreb daca merita sau nu suferinta mea? De exemplu, recent, un om pe care il consideram prieten a scris despre mine intr-o carte - a scris foarte urat, mi-a schimbat desigur numele, dar nu mi-a fost greu sa ma recunosc-erau acolo detaliile zilei in care ne-am cunoscut. Am fost socata, desigur si raspunsul lui a fost ca e doar fantezie, nimic personal. Am decis sa arunc cartea la gunoi si sa inchid povestea. Pentru mine nu mai exista, nici el, nici fanteziile lui. Puteam sa baltesc in dezamagire si suferinta cateva zile, sa discut indelung cu el. La ce bun? Nu pot sa ma placa toti oamenii, nici nu mi-am pus problema vreodata asa. Asa ca? Am sters tot, am aruncat, am inchis subiectul. Cu unele lucruri asa fac, le pun punct fara mila si gata, intorc capul in alta directie. Sunt atatea lucruri de care ma pot ocupa.
Apoi, am perioade fara proiecte, fara perspective, fara bani, fara nimic pozitiv de care sa ma agat. Stii ce fac atunci? Ma duc in parc si alerg ori ies diminetile devreme si fac niste tururi de cartier pe la 6-7 dimineata. Revin cand se trezesc ai mei. Ajung lac acasa si cu energia reinnoita. Ori merg la sala si setez banda de alergat la inclinatia maxima-9, e ca si cand as urca pe un deal. Si urc dealul ala 40 minute, fac un dus si citesc acasa in liniste ori ma ocup de casa si copii.
Pe scurt, cand nimic nu merge, imi ramane mereu lucrul cu mine, cu corpul meu si pe asta ma concentrez. Iau totul cum vine, caut sa fac lucrurile fara patima, fara consum inutil de energie. In perioadele astea, imi dau seama ca neavand nimic, am de fapt enorm de multa liniste, pace, tihna. Si atunci simt iarasi recunostinta si magia se repune in miscare. Atentie la ce povesti ne spunem, despre asta este pana la urma totul.
Urat din partea acelui scriitor cu fantezii gresite.
Multumesc!