Rămas bun, Delia!

Delia a murit. Vestea m-a lovit în plin, pe nepregătite. Miercuri. 9 ianuarie-ziua de naștere a mamei mele. Râsesem cu ea la telefon. 9 ianuarie, miercuri-ziua în care Delia s-a stins. 

Era o zi obișnuită, scrie Joan Didion în tulburătoarea ei carte Anul gândirii magice. O zi obișnuită- o cină, un pahar de whisky. Și un atac de cord, în urma căruia soțul ei moare. 

Viața se schimbă cu repeziciune.

Viața se schimbă într-o clipă.

Te așezi la masă și viața, așa cum o cunoșteai, se sfârșește.

Viața se schimbă într-o clipă.

Clipa obișnuită.

Si la mine acasa era o seara obisnuită. Trimisesem copiii in camerele lor, ma pregăteam sa inchid laptopul. Singuri acasă. O cerere de prietenie pe facebook. Apăs add, contrar obiceiului meu de a verifica înainte. Văd că îmi scrie, așa că amân închiderea laptopului. Miruna mă strigă: vii mami? Că știi că eu nu pot să adorm fălă tine….Când vii, mami? Pe ecran, doua rânduri: Bună seara. A plecat Delia azi. Nu înteleg. Recitesc, in timp ce ma incrunt: cine esti? Ce fel de zână esti de vii cu astfel de vesti? O cheama Zina. O banuiala neagra ma napadeste. A plecat Delia Popa? o intreb. Da, azi, raspunde imediat. Ma uit pe pagina Deliei. Liniste. Intru pe grupul de suport pentru bolnavii de cancer-sunt pe acest grup la invitatia Deliei, ca sa invat, pentru a ajuta un om pe care il iubesc, bolnav acum, macinat de cancer. Un prieten din copilarie. Scriu acolo ca se pare-sper sa vina o dezmintire rapid, chiar de la Delia- ca Delia s-a dus. Curg mesajele. Eu tot astept sa rada Delia de noi. Nu gasesc nicaieri nimic. Doar randurile acelea in mesageria mea care ma ranesc iar si iar. Nu le mai pot sterge. Cine m-a pus sa dau add?

Copiii ma tot striga, tip la ei si ii amenint.  Dormiti o data! Nu mai sunteti bebelusi sa nu puteti adormi fara mine! Sa nu vin la voi ca nu stiu ce va fac!

Se face liniste. Mi-i imaginez speriati, cu obrajorii tristi in perna. Tip rar la copii, asa ca ma opresc socata sa ma gandesc ce-i cu mine. Imi dau seama ca sunt furioasa. O furie distructiva, as bate pe cineva, as face farame ceva. Cancerul nu ma sperie, ma infurie. Mi-a luat si amenintat deja cativa oameni. Nu stiu, de fapt, pe cine sunt furioasa, inteleg ca in viata sunt niste consecinte, ca e nevoie sa jucam cat mai bine jocul. Cancerul e consecinta unor alegeri. Probabil. Dar nu stim regulile prea clar! Nu mostenim toate genele bune! Cu alte cuvinte, uneori, la jocul asta, oricat de corecti am fi, avem carti proaste. Nu poti castiga si pace. 

Furie. Lacrimi carora nu le dau drumul, nu inca, sigur e o gluma, o particica din mine inca crede asta. Nu exista confirmare, nu? ma agat eu de ideea asta. Am vorbit cu tatal ei la telefon mai devreme, imi scrie Zina. Nu mai este. Si de ce imi spui mie?! imi vine sa urlu la ea. Ce-ti veni sa imi scrii mie acum, sa imi strici seara, sa ma tulburi atat de rau? Cine ti-a dat voie? Omul la furie nu mai judeca limpede….am gandit doar toate astea…nu i le-am spus. Stiu ca Dumnezeu lucreaza prin oameni….ii multumesc, iti multumesc Zina S. ca te-ai gandit imediat sa imi spui. Ca ai simtit ca imi pasa, ca ai simtit ca duc. As fi aflat, dar mai tarziu. O fi fost vreo diferenta? De durut la fel ar fi durut. Ca o arsura in interior. Oricate lacrimi as plange, nu trece. Si asta este-va ramane acolo, o voi bandaja cu grija si voi zambi iarasi. Voi dansa iarasi prin casa. Voi flirta iarasi. Si poate Delia va zambi de acolo de sus. Fiicele Evei….mai stii, Delia?  

Delia….a cautat cu atata ardoare iubirea si armonia! Cred ca ce cauta ea, numai in Ceruri au fost posibile. Aici jucăm jocuri, unele crude, la care Delia nu se pricepea…Prea idealistă? Poate….Ori, ori, asa era la ea. Fara cale de mijloc ori compromisuri. Nu ma asteptam sa plece. Invinsese, cazuse, se ridicase iar. Invatam de la ea, o citeam cu drag pe hranatate si o apreciam mult. Mi se parea frumoasa, fragila, dar hotarata, vie, inconjurata de oameni frumosi. O luptatoare, o femeie-copil cu ochi stralucitori, cu dorinta de viata. 

Ma las in mainile lui Dumnezeu, scria pe grup Delia pe 31 decembrie, in timp ce facea o transfuzie de sange. M-am speriat cand am vazut ca e iarasi in spital. Nu pot spune ca am simtit ca e sfarsitul, dar am stiut in sufletul meu ca de data asta va fi greu, tare greu. Corpul ei era foarte slabit. Am promis imediat ca merg sa donez sange iarasi. Asta ca sa am senzatia ca fac ceva. Delia a avut insa un an frumos. Asta ma mangaie. A sarbatorit viata, a stat la soare, s-a bucurat crezand ca fiecare gest pe care il face, fiecare decizie, o ajuta sa redevina cine era inainte ca boala sa muste din ea. 

Am plans mult. Furia se tranformase in durere. A doua zi m-am dus la curs cu pleoapele umflate, cu nodul de plans in gat, cu corpul tensionat si senzatia de nisip in cap. O prietena m-a scuturat. Traieste in America, pe malul oceanului si eu m-am burzuluit la ea-ti-e usor sa vorbesti, nu ai idee ce greu e! Dar nu i-am spus asta, mintea imi spunea ca are dreptate: toti plecam cand misiunea noastra se incheie. Delia a plecat, a incheiat aici. Este dintre cei rari-nu a trait doar pentru ea. A impartit, a calauzit, a dat mai departe orice farama de bun si bine peste care a dat ea insasi in cautarile ei. Nu a pastrat nimic doar pentru ea. A atins multe suflete, le-a dus cu firesc si generozitate un pic mai sus pe scara evolutiei lor personale. Suna pretios, dar nu este. Asa era Delia. Un leu generos si luminos.

Delia s-a dus in Lumina si Iubire. Ma bucur ca am cunoscut-o. Ca ne-am zambit una alteia cu simpatie. Ca am mancat impreuna si am facut schimb de retete. 

Ma bucur, Delia, ca ai ajuns Acasa. Iarta-mi plansul si durerea, e mai rece pe aici fara caldura ta. Ma bucur, mi-e greu sa o spun asa, cu lacrimi in ochi, dar ma bucur ca s-a terminat cu suferinta si frigul interior pentru tine. Iarta-ne, plangem din egoism, ne plangem de mila…..Unora le va fi greu tare fara tine. 

Plangem toate visele tale care s-au sfarsit o data cu tine si jelim neputinta noastra de a te ajuta sa treci peste incercarile care te-au stors de putere.  Plangem, Delia, desi esti Acasa si esti inconjurată acum de Lumina si Iubire fara sfarsit. Lumea ar fi fost un loc mai frumos si mai colorat daca mai stateai si tu printre noi!

Delia, ma simt rau ca nu am curaj sa vin sa te conduc pe ultimul drum. Tu nu mai esti acolo, doar corpul tau firav este. Nu pot, durerea alor tăi mă va frânge. Delia, dă-mi voie să te păstrez în memorie asa cum te-am vazut ultima oara, intr-o dimineata de vara. Eram la Santhe si purtai cu eleganta si firesc o rochie de vara frumoasa, alba. As vrea sa fiu ca tine, am soptit atunci in gand. Pareai imateriala, usoara si frumoasa, curata. 

Ca tine nu voi reusi sa fiu, dar cu tine, acolo in Ceruri, voi fi si eu intr-o zi. Si acea zi va fi aici o zi obisnuita. 
Poate acolo o fi sarbatoare, cine stie? Trompete victorioase, asa îmi zugrăvea bunica mea intrarea in Ceruri...

Rămas bun, Delia, ne-om revedea în altă lume…