Ambivalența emoțiilor sau ce înseamna a fi fericit

Inconjurată de căutători avizi ai fericirii și bombardată cu zeci de definitii, eu am conchis cu prudență că la mine este simplu: absența necazurilor este fericire. Și dacă am traversat o problema dificilă, mereu m-am uitat în jos sau am investigat cu mintea diverse situații care puteau fi și mai rele decât realitatea mea. 

Cu toate astea, când vine vorba de creierul nostru și de emoțiile noastre, lucrurile nu sunt albe sau negre. Nu înseamnă ca fericirea se va instala când va dispărea ceea ce ne supără momentan. Ce fericită voi fi când casa va fi mobilată! Sau când îmi voi vedea copiii mari! Sau dacă trec de joia aia în care am șdință! Aparent așa pare-fericirea și nefericirea se exclud reciproc. Când trăim una, cealaltă dispare sau măcar se estompează bine. 

Dar nu este chiar așa. Sentimentele pozitive pot alunga sentimentele negative și invers, însă, uneori ele nu se exclud. Este vorba de  ambivalență emoțională, una pe care eu o experimentez des și cred că de aici și vine seninătatea mea. 

I se mai zice prezență sau a fi în ochiul liniștit al furtunii. Sunt antrenată bine, din copilărie. 

Pentru a fi mai limpede, iată câteva exemple personale de trăiri emoționale ambivalente :

Eram pe munte. Am căzut și din genunchiul meu curgea sânge și durerea era atât de intensă și ascuțită! Un prieten s-a aplecat asupra mea-avea ochii măriți de groază, se bâlbâia, mâinile îi tremurau și avea per total o moacă atât de comică și de neașteptată încât am izbucnit în râs! Nu mai mă durea sau nu mai sufeream? Ba da. Rău de tot. Dar în toiul dezastrului o parte din mine a privit tot ansamblul și l-a găsit nespus de comic. 

Eram pe munte cu un prieten. Când am plecat era soare, la baza muntelui unde începea urcușul a început o ploaie măruntă, pentru ca la prânz să fim sus într-o atmosferă lugubră. 

                       

                       

Tuna, fulgera, se întunecase, ploua cu înverșunare, eram uzi, la cateva ore distanta de un adapost, iar eu mai și tremuram un pic de frig. Prietenul meu a găsit un loc un pic adăpostit de unde aveam o panoramă uluitoare: văi adânci, străbătute de fulgere prelungi. A scos micul lui aragaz portabil si s-a apucat de gătit. M-a înfășurat pe mine într-o pătură, mi-a turnat ceai cu rom din termos și mi-a oferit o masă caldă. Nu am să uit niciodată cât de bine și de înfricoșător a fost! Fulgere, nori negri, darabana ploii aprige pe frunzele copacilor, masa caldă, delicioasă, apa care îmi curgea pe mâini când mușcam din sandwich-ul cald pregătit de George.

Un caleidoscop de senzații, unele plăcute, altele neplăcute, toate la un loc. Senzațiile plăcute nu le exclud pe cele neplăcute. Deseori trăim această ambivalență, care apare frecvent, dar nu conștientizăm de fiecare dată. Senzatia pozitiva se contopeste cu cea negativa. 

Ne uitam la filme de groaza si avem un apetit ciudat pentru stiri dure. Exista o plăcere a fricii. Această ambivalență o regăsim nu numai la nivel emoțional, ci și la nivelul senzațiilor. Există o varietate de gusturi, de combinații posibile, complexe. Tocmai am mâncat două pătrățele de ciocolată dulce-amăruie. Cine spune că ne place doar dulce, doar amar, doar sărat….ce sărăcie ar fi dacă am experimenta doar pe rând aceste senzații!

A recunoaște fericirea în nefericire și invers este o artă. Una care te poate salva dacă o exersezi până devine a doua natură, așa cum am făcut eu. 

Lucrurile pe lumea noastră sunt duale. Orice lucru ai avea în minte, eu iti spun ca are aspecte pozitive și negative. Chestie de perspectivă, de alegere din ce parte privești. 

Poti alege, asa cum si fac  majoritatea oamenilor, o parte sau alta, o perspectiva sau alta. 

Eu sfatuiesc oamenii sa aleaga partea care le aduce cele mai multe beneficii. Am un prieten a carui mama s-a sinucis cand el era copil. I-a lasat mostenire o predilectie spre depresie, hranita cu povesti de genul: nu te minti singur, viata este o roata de rahat cu putina frisca dupa care alergam toti! Pai nu e de mirare ca a ales moartea….

                 

Poti fi cum vrei tu-lucid, realist, rational, inclinat spre partea negativa a vietii, spre realismul ei crud si violent. Vei gasi argumente destule care sa iti sustina povestea. Sau poti alege sa vezi frumusetea, binele, speranta, progresul. Si aici vei gasi sustinere, prieteni, argumente. 

Care parte iti aduce mai multe beneficii? 

Ce parte, ce aspecte impacteaza sanatatea ta emotionala si fizica ta in mod benefic? Ce castigi alegand o poveste sau alta? Tu decizi. 

Sa zicem că zilnic o sursă de enervare este traficul, blocajul, timpul pierdut. Furia, pe măsură ce înaintăm lent spre servici, crește. Claxoane, "masina ca un sicriu de fier sau o conservă", cum îmi zicea Ciprian, un fost coleg, presiunea că întârziem, senzația de lipsă de control și inactivitatea-toate sunt acolo, sunt prezente și supărătoare. Mulți se îmbolnăvesc perpetuând trăirea unui astfel de stres zilnic. Ce e de făcut? Logic ar fi să evităm ambuteiajele-alegând alte intervale orare sau rute. Soțul meu si-a imbunatatit mult sanatatea fizica si psihica, dar si timpii petrecuti in trafic devenind ciclist. Locuim in Drumul Taberei si el lucreaza in Pipera. Cea mai apropiata statie de metrou era pe atunci Gorjului, la 20 minute de mers pe jos in pas vioi. La Unirii trebuia sa schimbe. Ce timp si dispozitie pentru noi mai avea? Il asteptau acasa doi copii mici, dornici de atentie și de joaca. De mine nu mai zic, ca si eu sunt cu high maintenance si reclam zgomotos ce mi se cuvine.... Intai am explorat varianta mutarii in Pipera sau Aviatiei, de ce nu. Dar ne place totusi unde locuim aici. Avem vecini care ne-au devenit prieteni, este liniste si aer mai curat (demonstrat cu o aplicatie scrisa de sotul meu pentru un smartwatch), locuinta este spatioasa si in jur mult verde. Ca sa castigam timp impreuna, parea ca trebuie sa renuntam la atatea lucruri care ne plac foarte mult. Apoi a aparut aceasta idee, de a scurta timpul petrecut in trafic pedaland - dar el nu era asa sportiv pe atunci. A inceput sa iasa cu o bicicleta imprumutata de la un coleg in week-end-uri. Apoi a facut primul drum. Apoi altul si altul, devenind in ani un impatimit al ciclismului. Cand colegii lui s-au dus cu autocarul la munte, el si altii ca el s-au dus cu bicicletele pana la Bran. A investit progresiv in bicicleta de calitate, in echipament, in aplicatii, casca cu camera web etc. A devenit mai suplu, cu muschi bine definiti, mintea ii este fresh si in alerta, iar timpul petrecut in trafic este de 38 de minute Drm Taberei-Pipera. 38 minute vs 2h30.

Revenind la exemplul dat cu traficul, am zis ca solutia ar fi sa evitam ambuteiajele. In paranteza, am dat exemplul sotului meu care a gasit calea optima de a scurta timpul petrecut in trafic. Nu este insa o solutie pentru toata lumea. 

Avem, spun cercetatorii, libertatea, adesea ignorata, de a ameliora semnificativ modul in care vedem/percepem o situatie, chiar si atunci cand nu putem influenta noi insine acea situatie. In masina putem asculta muzica preferata sau invata o limba straina, asa cum au facut niste prieteni care s-au mutat cu ani in urma la Bruxelles, putem purta conversatii interesante cu vecinii pe care ii luam cu noi sau cu prietenii pe care ii putem apela la ore asa matinale. Ne putem oferi, o data ajunsi la destinatie, o mica gratificare. Un capuccino, un mic dejun inainte de a incepe munca, lectura unui blog/articol, orice ne face placere. 

In asteptarea unui eveniment placut, oricat de mic, creierul elibereaza neurotransmitatori care ne fac sa resimtim placere. Nu ne indreptam spre o zi grea de munca, ci spre un capuccino delicios. Pe rand toate :-), ne ocupam de ele pe masura ce apar. Multi oameni care au tendinta de a gandi negativ, o fac doar pentru ca sar etape si se arunca prea mult in viitor. Femeile fac asta frecvent, in relatiile lor. Nici nu au iesit de doua ori cu un tip, ca deja isi fac griji ca nu va fi un tata bun pentru ca nu a manifestat interes pentru copilul unor prieteni ieri seara la restaurant! Mi-am adus de multe ori prietenele cu picioarele pe pamant atunci cand isi spuneau cu voce tare povesti care nu le aduceau niciun beneficiu evident! 

Multi caută fericirea asa cum betivul isi cauta casa, scria Voltaire. Stiu ca exista, dar nu o pot gasi. 

Este deja demonstrat stiintific ca imprejurarile exterioare nu influenteaza decat prea putin fericirea (nici macar cu 10%). 

Asta este marea revelatie a celor care parcurg, de ex, Camino, cu putine lucruri la ei. Descopera ca au nevoie de prea putine pentru a fi fericiti si ca in tot greul-oboseala, lipsa unei mese bune, adaposturi precare, pericole pe drum-totusi sunt fericiti. Foarte fericiti si amintirea acestui drum lung parcurs pe jos le dainuie in amintiri multa vreme dupa aceea. De ce sunt fericiti? Pentru ca sunt activi, si se stie ca activitatea ne face mai fericiti ca inactivitatea, isi ating obiectivele, se misca, si miscarea este generatoare de endorfine, socializeaza (cine are prieteni traieste mai mult, conform unui studiu derulat la Stanford), anticipeaza bucuria reusitei, trec peste provocari in moduri adesea creative, au parte de varietate-peisaj variat, oameni din culturi diferite cu care se intalnesc etc. Variatia aduce placere, asa ca, daca ne schimbam cand si cand centrele de interes sau daca privim cu ochi noi lucrurile familiare, ne putem creste sansele de a fi fericiti. Miscare, investit in prieteni, variatie, abordarea lucrurilor pas cu pas-iata o posibila reteta a fericirii. As mai adauga aici cel mai important, din punctul meu de vedere, exercitiu pe drumul catre fericire: cunoasterea de sine. 

Practic din copilarie ambivalenta emotionala si am ajuns sa gasesc cu usurinta linistea din mijlocul furtunii. Uneori eram pedepsita de mama mea. De ex, decreta furioasa ca nu am voie sa ies afara la joaca si alunga toti copiii care sunau la usa sa ma cheme afara. Pff, eram sef de trib afara si initiam de multe ori jocurile, asa ca absenta mea afecta si alti copii si gandul asta ma durea. Pe de alta parte, constientizam deja ca unele lucruri depind de mine, le pot controla si altele nu. Stiu ca mama se astepta sa fiu suparata sau afectata, dar adevarul ca eram pentru cateva secunde, apoi, ca si cum as fi avut un buton magic, dadeam supararea mai incet si ma bucuram ca stau in casa si citesc. In curand si-a dat seama ca aveam o strategie de inlocuire pentru orice si a renuntat sa mai imi aplice pedepse. Nu ma lasi afara? Si ce daca, citesc. Imi iei cartea, foarte bine, o sa dorm. Ma inchizi in camera mea? O sa meditez. La absolut orice aveam o strategie inlocuitoare. Ma bati? O sa stau sa vad pana unde pot indura. Nu stiu limitele corpului meu fizic. 

Odata, pe la 20 si ceva de ani, nu am avut bani deloc si nici mancare. Doar bomboane de menta si ceai. Bine ca am ceva totusi, a fost gandul meu. Dupa a treia zi de post fortat, am zis, acceptand provocarea-bine, sa vad cat rezist si ce beneficii am de aici. Foamea disparuse, dormeam foarte adanc si bine, nivelul meu de energie crestea, deveneam mai radioasa si mai frumoasa. Dupa o saptamana, am fost chiar recunoscatoare acestei perioade, a fost o traire minunata, inalta. De ce am acceptat-o? Nu avea sens sa ma lupt cu ea, epuizazem deja posibilele solutii logice si stiam ca nu poate dura la infinit. Lupta a fost inlocuita de curiozitate si de acceptare, de colaborare. Nimic nu dureaza la infinit. Nici macar durerea pierderii cuiva drag. Uneori mai suntem loviti pe neasteptate de durere, vie, intensa, ca atunci, in momentul producerii, cand credeam ca vom muri si noi coplesiti de intensitatea ei, insa trece destul de repede….

Pofta de viata ne este înnăscută. 

Putem fi fericiti in aproape orice situatie. Este concluzia mea personala, dar si a studiilor si cercetarilor din sfera psihologiei pozitive. Tine foarte mult de ceea ce ne spunem, de povestea care ruleaza in mintea noastra, de cum fructificam ocaziile de a fi fericiti. Imi amintesc cand eram internata cu fetita mea. Avea 7 luni si facuse o bronsita violenta. Dupa una doua zile, era bine, dormea, permitand corpului sa se refaca in liniste, dar eu eram incercanata si epuizata. M-am privit in oglinda si am decis sa imi dau voie sa fiu bine. Ea se recupera, trebuia sa fac acelasi lucru. Am facut dus, mi-am pus haine curate, m-am dat cu crema și l-am rugat pe sotul meu să imi aduca ceva bun. Am citit din cartea mea cu placere, savurand linistea, bucurandu-ma de zambetele asistentelor si de atentia si dragul cu care se ocupau de Miruna. A gasi acest ochi linistit in mijlocul furtunii nu este echivalent cu pasivitatea. Deloc. Inseamna a face tot ceea ce este posibil in conditiile date. Inseamna o orientare constructiva, realista. Daca starea copilei s-ar fi inrautatit, eu as fi putut continua sa lupt alaturi si pentru ea, pentru ca am avut grija sa imi reincarc bateriile. Un dus bun si o masa placuta se traduceau in "ok, rezist  sa o veghez inca cateva ore bune cu energie suficienta". 

A fi fericit nu înseamnă a trăi doar emotii pozitive. Ci a găsi binele în tot si toate.