Spre o variantă mai bună



Am luat câteva decizii care să mă susțină pe drumul meu spre o sănătate vibrantă, vitalitate și frumusețe naturală. 
Vi le împărtășesc, sperând să vă inspire. Cine știe, poate ne angajăm așa împreună pe drumul spre cea mai bună variantă posibilă a propriei ființe. 

La vară împlinesc 43 ani. Mi se par foarte mulți, când spun sau văd cifrele scrise. Mintea mea, însă, vorba Ancăi, a oprit numărătoarea demult, pe la 30…..Mă uit în jur la femeile care au vârsta mea. Multe par stoarse de energie, palide, cu tenuri pământii, cu riduri, fără luminițe în ochi. O cauză importantă este consumul de apă. Dacă ar bea apă pe parcursul unei zile, unele dintre ele ar întineri vizibil.

O alta cauză-respirația superficială. Am dedicat respirației un întreg modul în cursul online Trupul meu, puterea mea, pe care vi-l recomand călduros. Mulți oameni respiră superficial, privându-se astfel de oxigenul vital pentru o stare de bine. 


La aceste doua capitole stau bine. Poate de asta mi se spune des că arăt bine pentru vârsta mea :-)) Dar eu știu că se poate și mai bine. Pot și vreau să fiu mai zveltă, mai flexibilă, mai sănătoasă, mai radioasă. 

🍵Voi înlocui cafeaua de dimineață cu ceai verde cu iasomie, unul dintre preferatele mele. Ceaiul verde are nenumărate beneficii-este bogat în antioxidanți, are efect antistres, îmbunătățește funcțiile cognitive, previne îmbătrânirea organismului, stimulează arderea grăsimilor.

💃🏻 Adio păr blond. În sufletul meu, tânjesc de mult după culoarea naturală a părului meu-șaten castaniu, cu reflexe roșiatice. Vopseaua însă vine la pachet cu  xenoestrogeni (substanțe chimice de sinteză care imită efectele hormonilor de estrogen. Din aceștia eu am oricum în exces, iau progesteron), de care este imperios necesar să mă protejez. În plus, vreau mult să simplific rutina de îngrijire. Mi-e dor de strălucirea lui naturală. Primele fire de păr alb când vor apărea? Sunt curioasă. Nu le voi vedea niciodată dacă îmi tot vopsesc părul. Știu că pierd multe beneficii renunțând la blondul care mi s-a potrivit atât de bine, inclusiv strada o voi traversa mai greu (jur că așa e, am testat)), dar voi câștiga lucruri mai importante-sănătate mai bună, naturalețe, simplitate. 
Dacă mă vedeți cu două culori în cap o vreme, să știți de ce….Va trebui să am multă răbdare. 

🥗 Am introdus în alimentația mea ouă și somon la cuptor. Aceste alimente au lipsit de la masa mea în ultimii 20 de ani. De alt fel de carne nu cred că mă voi apropia curând. Sunt interesată de Wahls, despre care vreau să citesc mai multe. O să fac drumuri mai des la piață :-)  

🌞 Astă vară am purtat o rochie din in cumpărată de la Mimush. Recent mi-am mai cumpărat una de la Zara. Mă simt minunat în in. Vreau ca și vara aceasta să mi-o petrec pe cât posibil tot îmbrăcată în haine din in. Colecția de la Mango arată foarte bine, la ei găsim multe haine din in, la Mimush, la Verlinne. Nu sunt foarte ieftine, știu, dar își merită banii. Rezistă mulți ani. 


În rochia Mimush, purtată toata vara trecută

👏 O să fiu mai atentă la cum alternez munca cu pauzele. Am avut perioade în care m-am simțit secată de energie, de cum mă dădeam jos din pat începea să se deruleze to do list-ul în mintea mea. Am ajuns stresată, agitată, obosită. Mi-am reamintit cât de simplu este să mă regăsesc-o baie cu sare cu magneziu (Epsom), o carte interesantă, muzică bună, stat în pat pur și simplu și respirat adânc, în timp ce îmi masez ușor abdomenul, pentru a îl detensiona, aromoterapia cu uleiuri esențiale îmi schimbă și ea starea imediat, statul pe terasă printre flori, privind cerul, norii și păsările, simplificat tot ce se poate simplifica-toate mă ajută să rămân eu însămi. 


Voi ce vreți să schimbați? Vă gândiți uneori la cum să deveniți cea mai bună variantă a voastră? Nu doar fizic, ci și ca dezvoltare interioară. 

Comentarii

cristina a spus…
Te felicit pentru aceasta determinare a ta si-si doresc sa ai succes in ceea ce ti-ai propus.
La mine as gasi mereu cate ceva de schimbat. Am schimbat o vreme, apoi m-am lasat, acum as vrea sa revin la ce reusisem sa fac, dar nu mai am mobilul acela interior care ma facea sa fac sincer si cu credinta lucrurile noi.
Andreea a spus…
Multumesc! Am si eu perioade cand nu simt sa misc nimic, dar atunci stau cuminte si astept sa revina cheful si energia. Si revin daca dorm bine, daca dansez, sa misc energia. Cand dansam si miscam corpul, se misca si energia vitala, se activeaza cumva. Am probat de atatea ori asta!