Cartea este pe amazon.com |
"Am savurat poveștile. N-am lăsat telefonul din mâna până n-am terminat. Deși sunt distincte, aduc sub aceeași cupolă fragmente din viața. E multă emoție, joc, visare in proza ta. Emoție vibranta aș putea spune. Sunt toate frumoase și profunde.
E un dulce-amărui trait și transpus pe hârtie cu drag de viață, de scris, de poveste.
Scrisul tău e vindecător, te pune la treabă, te pune pe gânduri, te așează la reflectat.
“Un anotimp-stațiune, un răgaz divin” - din “Al cincilea anotimp "
“Cel mai bun loc pentru observat și trăit viața este din centru, din liniște.
...
Mirosul nostru este amestecat. Trebuie să învățăm să ne controlăm emoțiile, să le dozăm așa cum parfumierii dozează notele într-un parfum: bază, note de mijloc sau notele inimă și de vârf. Armonie. Noi ne parfumăm cu tot felul de parfumuri scumpe, uitând de duhoarea emoțiilor negative pe care o cărăm după noi. Emanația de zi cu zi. Puțini au idee despre ce înseamnă igiena emoțională. Dușul interior. Din “Ma am pe mine, curata”
“Cum se sporește iubirea? Topind în ea ambiții deșarte. Dorințe risipitoare de energie. Ego-uri sfărâmate cu dalta, bucată cu bucată. Topind și cheltuind apoi cu dărnicie.” Din “Flamanzi de iubire”
“Șoaptele inimii culeg rugile din zori… ce vers este asta? mai apuc să gândesc, uimită de apariția unui gând ivit din senin, nimic din el nu îmi pare familiar. Buzele tale sunt reci, în păr ai stropi de apa-plouă afară? însă trupul îți arde. Mă topesc… eu sunt ciocolata ta amăruie de azi… mai îmi spun cu satisfacție.” Din “Rugile din zori”
Iar preferata mea rămâne “Sunt un gentleman” De ce? Pentru ca este “ curajoasa” și arată o alta latura a ta pe care noi mai puțin o “așteptam” de la tine.
Felicitari!"
Comentarii