Pentru educatori si nu numai





Această ediție vizează legătura strânsă dintre educația timpurie, familie și comunitate si le va avea ca invitate pe Oana Mosoiu, lector universitar, doctor în Științele Educației, titulară a numeroase cursuri la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Elena Lotrean, fondator al Școlii Primare Româno-Finlandeze din Sibiu și Consul onorific al Finlandei la Sibiu și Oana Moraru, consultant educațional, fondatoarea Școlii Helikon. 

Evenimentul este dedicat directorilor și educatorilor din grădinițele publice și va avea loc sâmbătă, 15.02, la Impact Hub Floreasca, de la ora 9:00.
Focus pe inima este partener media. 

Comentarii