Cum mă onorez pe mine însămi?
Este poate greu de înțeles ce înseamnă a onora pe cineva și chiar mai greu de înțeles la ce referă a te onora pe tine însuți.
Poate ne e mai ușor de înțeles prin contrast, cu a dezonora.
Când este dezonorată o persoană? Ce fac oamenii, în general, în strădania lor nefericită de a dezonora un seamăn? Vă răspundeți singuri….
Dar când ne dezonorăm propria ființă? Când se întâmpla asta?
Când ne victimizăm. Când nu ne respectăm propriile standarde și valori. Când ne oferim resturile sau ne oferim ceva ieftin, nu acel lucru după care tânjim în secret, dar avem impresia că nu îl merităm sau că e prea mult.
Alunecăm toți uneori.
Când ne mai dezonorăm? Când ne pierdem controlul emoțional și ne lăsăm pradă trăirilor negative de tot felul, când devenim prea preocupați de greșeli și pierdem complet din vedere binele, când greșim și ne biciuim fără milă iar și iar, ori a greși este omenește și cred că ar trebui pur și simplu să ne lăsăm o marjă de eroare…
Când ne lăsăm copleșiți de stres…
Când ne pierdem credința, lumină, dorința de a trăi din plin, de a fi de folos celor din jur, optimismul…în toate aceste cazuri ne dezonoram ființa interioară. Când ne discredităm, când vorbim urât, denigrator despre noi înșine în fața altora…sau nouă înșine, când nu facem tot ceea ce am fi putut face-în toate aceste cazuri ne dezonorăm.
***
E mai ușor acum să ne imaginăm ce înseamnă a onora propria ființă. Haim Ginot, într-o carte despre comunicarea cu copiii spunea să ne tratăm copiii ca pe niște musafiri. Unui musafir îi oferi politicos o umbrelă, dacă nu are. Nu îi spui: unde ți-e capul? Nu vezi că plouă, amețitule? Dar trebuie eu să îți duc grijă?! etc etc.
As extinde si as zice sa ne purtam cu noi insine ca si cu niste oaspeti. Suntem oaspeti aici in cojile astea de piele si oase, suntem oaspeti in rolurile acestea si in anturajele acestea. Suntem simpli oaspeti.
Credem că altii trebuie sa ne onoreze si să ne arate asta. Altii trebuie să ne vadă si sa ne aprecieze. Dar asta nu se întamplă până când noi înșine nu o facem. E chiar tricky un pic-cu cât ne respectam și apreciem noi mai mult, cu atât o vor face si ceilalti. Ați experimentat asta oare?
Cum mă pot onora cu adevărat?
Plăcându-mi de mine.
Respectându-mi si răsfățându-mi corpul cu atingere, comunicare.
Luând pauze pentru încărcat bateriile, pentru contemplare.
Comunicând granițele personale cât mai asertiv cu putință.
Gândindu-mă la mine ca la cel mai prețios și respectabil client al meu, care trebuie reprezentat peste așteptări pretutindeni.
Gândindu-mă la mine ca la o investiție-de exemplu, un abonament la masaj poate produce schimbări vitale în viitor- în cum mă simt, cum mă port, cum și ce fel de decizii iau. Merită pretul? Merită, vă spun din experiență.
Zâmbindu-mi în oglindă. Fiind bun(ă) cu mine, în toate modurile imaginabile. Viața e aspră adesea și cam scurtă, nu e nevoie să fim și noi duri cu noi atât de îndârjiți!
Suntem aici să trăim, nu să murim în fiecare zi câte puțin.
Cum sporesc viața din celulele mele?
Cum sporesc pepiniera de idei din creierul meu?
Cum lustruiesc inima mea să emita fericită un câmp armonios? (vezi cercetătile Hearth Math Institute)
A ma onora pe mine, este de fapt despre a îi onora pe toți cei din jur, oricine ar fi ei: strămoși, familie, colegi, vecini, prieteni, copii etc.
A onora pe cineva este despre respect. Despre bunavointa. Despre tratament ales cu grijă. Despre bunătate. Despre credință și încredere în Dumnezeu.
Comentarii