Din când în când, aleg să rămân singură acasă, în timp ce ai mei pleacă la bunici pentru un week-end de joacă cu verișoarele lor. Chiar mai devreme m-au sunat veseli, osteniți și flămânzi după o zi la tiroliană. "Îți dai seama că ne comandam pizza, da?" mi-a spus Vladi.
Sunt ore tihnite, rareori am ieșit din casă în zilele în care am rămas singură. Fac curat dimineața, așa am făcut și azi, până ceva se limpezește în mine. Pot apoi să mă retrag un pas în spate și să mă gândesc la cine sunt, cum mă percep ceilalți, ce se vede și cum aș vrea să fiu.
Azi m-am gândit la relația cu copiii. Au trecut anii în care efectiv era suficient să fiu prezentă și pentru ei asta să însemne totul: hrană, confort, iubire, siguranță….
Am citit undeva că există mame excelente pentru bebeluși (eu am fost una), dar o dau în bară prea des când ei sunt toddleri sau adolescenți. Altele suntem mame catastrofale când ei sunt mici, nu reusim să ne echilibrăm cu una cu doua, dar recuperăm mai târziu, când ei sunt mai mari….Mama mea, de ex., a fost întâi o mama dezastru (m-a abandonat când aveam un an), apoi o mamă excelentă (4 -14 ani), ca în adolescență să aleagă mai degrabă absența și retragerea, să nu știe prea bine cum să îmi fie…
Eu am iubit să fiu mamă de copii mici, ador bebelușii. Acum, că au mai crescut, nu mai sunt mereu sigură că fac chiar tot ceea ce pot…Clar, nu mai ajunge doar să fiu prezentă și nici să le asigur tot ceea ce au nevoie. Vorbesc destul de mult cu ei, povestim, le pun întrebări, îi ascult, facem planuri și ne ținem de ele…și orice aș face, las totul și deschid brațele ca să îi tin lipiți de mine atunci când au nevoie. Ce simt că nu fac destul este să experimentez zone noi cu ei, să îi stimulez mai mult, să le creez spații în care ei să descopere mai multe despre ei înșiși. Sau, mă rog, fac asta, dar zilele acestea sunt cu siguranță mai puține decât cele în care doar le sunt aproape, prezentă, dar destul de ocupată cu munca.
Mă gândesc cum să fiu o mamă mai bună, mai creativă, mai implicată. Și mai în dăruire. De prea multe ori sunt și nu sunt disponibilă, acasă, dar ocupată, cu to do list de făcut, prea puțină joacă. De asemenea, caut să fiu mai atentă la cum mă exprim. "Cum ai gândit?" mă enervez uneori, cu prea puțină încredere în judecata lor. Asta auzeam eu însămi de la mama mea-"cum ai gândit, ce a fost în capul tău?" Și greșesc, pentru că tot eu îi incurajez să fie atenți la vocea lor interioară, eu sunt cea care le spune că suntem conectați la un câmp de energie inteligentă care știe deja totul și care ne ghidează, dacă îi permitem….
Lucruri de genul acesta am de calibrat fin, pe ici colo.
Unde simt că aș mai vrea să fac niste pași-visez să umplu casa cu prieteni, pentru a îi expune pe copii și la alte conversații și caractere….In ziua de azi nimeni nu mai vizitează pe nimeni, ne vedem cu diverse ocazii, de la care, de altfel ne-am sustrage dacă s-ar putea. Sau afară, la vreun restaurant, cel mai adesea fără copii. Ori pentru a crește un copil e nevoie de un sat și eu nu am satul. Nici tribul. Și iau asta ca pe un eșec personal.
Sunt solitară, mereu am fost. Nu resping pe nimeni care vine spre mine, dar dacă nu vine, nici nu mă duc eu, așa rămân…singură. Aici am primit câteva lecții de prietenie frumoase de la Vavaly, care a știut să îmi fie alături mereu și care m-a căutat chiar și fizic….Presupune efort și eu trebuie să mă mobilizez și să învăț și să aplic….
Îmi lipseste mult să am o prietenă apropiată, genul de prietenie care se călește în timp prin experiente trăite împreună, prin prezență plină de generozitate una în viața alteia, prin dragoste, admirație și sustinere neconditionata. Am trei prietene bune, Magda (în Craiova), Bianca (în Brașov) și Irit (în Tel Aviv). Departe toate. Nu e ușor să ne vedem. De la nașterea lui Vladi, când am înțeles că lumea merge mai departe și nu mă asteaptă, m-am însingurat destul de mult. M-am retras atât de mult, încât acum nici nu mai sunt sigură că știu să fiu eu însămi o prietenă bună. Nu mai știu cum își face cineva o prietenă bună…
Mă uit în urmă și îmi privesc eșecurile-trei la număr. In acesti treisprezece ani, m-am apropiat puțin de trei femei, ca apoi să mă îndepărtez voit iarăși din motive obiective. Nici nu mai cred neapărat în relațiile muncite, ci în chimie, în firescul apropierii, în potrivirea fără echivoc, ca piesele de puzzle. Nu am simțit asta încă.
Întâmplarea, care nu e întâmplare, dar să îi zicem așa de dragul de a îi zice cumva, a făcut să lucrez preponderent cu bărbați. Da, ei aud atât de des că nu știu să comunice, încât vin și învață. Discuțiile cele mai intime și mai profunde în ultimii ani le-am avut tot cu prieteni bărbați.
Doar că acum tânjesc după echilibru, dupa energie feminină….La un moment dat mă gândeam să merg într-un retreat cu femei, tocmai pentru a mă scufunda în energia feminină după care tânjesc.
Destul cu reflecțiile :-) Aseară, de Lună Nouă în Fecioară mi-am notat intenții și planuri. Și am și scris rândurile publice de mai sus, ceva ce nu s-a mai întâmplat de ani.
Viața ta cum mai e?
Comentarii