Confidente despre vise simple


Cei care ma cunosc bine, stiu ca intotdeauna am tins catre simplitate. Intotdeauna am asociat simplitatea cu eleganta, cu autenticul, cu demnitatea, cu bucuria de a fi tu insuti, cu bucuria de a trai cu adevarat.
In visele mele cele mai dragi, ma vad traind intr-o casuta de lemn sus pe coama unui munte. In garderoba as avea numai cateva perechi de blugi si cateva tricouri, iar pe raftul de la oglinda din baie doar o crema hidratanta de galbenele.
Nu as mai avea in vocabular cuvinte gen: corporate, organizatie , timing, turnover, buget, program, ore suplimentare, stres, metrou, trafic, feedback si altele....multe altele. In locul lor ar aparea cuvinte ca: iarba, cer, rasarit, apus, lemne, apa de izvor, poiana, anotimp, rododendroni, ciripit, frig, senin, stanca, clar de luna, magic, stele, brazi, branduse, ceai din plante medicinale, marcaj, urcus, carare.......Cuvinte precum "dimineata" sigur ar suna altfel, cu totul si cu totul altfel...As pronunta "dimineata"...cu bucurie, cu toata fiinta.
Stiu, imi veti spune ca sunt plina de viata si ca ma voi plictisi. Poate, dar posibil dupa inca vreo 30 de ani, adica cam tot cati am cheltuit deja pana acum prinsa in vise citadine. Zi de zi, cand ma imbrac business, cand imi accesorizez "feminin" si "inteligent" tinuta, cand vorbesc intr-un limbaj pe care mama mea l-ar intelege partial, iar bunica deloc..., cand alerg sa prind metroul sau cand putinele oaze de verde le zaresc (de) la fereastra etajului 12 la care lucrez...ei bine, in fiecare astfel de zi aleg sa fiu complicata. Moderna. Sofisticata. Trendy. Tanara profesionista, cu o cariera atat de frumoasa inainte. Aleg sa traiesc visul citadin, pentru ca nu stiu sa traiesc altfel. Decat in vise, dar acolo totul e permis. Si simplu.

Comentarii

Anonim a spus…
Dimineata ar trebui sa insemne doar dimineata, nu plan, nu planificare, nu intalniri sau alte cele. Dar asa suntem noi, ne complicam existenta pentru a muri mai sofisticat si in chinuri mai groaznice. Cam asta ar fi pretul pe care il platim...
Andreea a spus…
Diminetile mele sunt sfasiate de intrebarea "cat e ceasul?" Trebuie sa stiu mereu cat e ceasul, cat timp mai am sa imi calc o camasa, sa sorb cafeaua din cana pe care o plimb peste tot prin casa, sa ma machiez, sa imi disciplinez parul, pe scurt, sa imi asamblez personalitatea corporate, sa imi pun masca usor palida si sa ma inrolez fara nicio expresie pe fata in randul celor care asteapta metroul. Uneori nici inghesuiala din metrou nu mai reuseste sa imi sifoneze armura sau masca de pe fata. Nu zambesc, nu fac grimase, nu scot un cuvant. Imi conserv energia. Ca multi altii.
Anonim a spus…
Ca in videoclipul de la pink floyd. marsaluim spre masina de tocat.
Home®'s Nest a spus…
andree draga , de ce te plangi? alegem sa fim ceea ce suntem .. fii multumita cu tine insati ca poti face asta .. lucrurile mici sunt cele care aduc cele mai mari bucurii in viata. nu ai fi tu fara asta, recunoaste...
Andreea a spus…
As putea fi eu in multe moduri...Sunt convinsa.
Anonim a spus…
Ce m-a sensibilizat din aceste confidente (atat de intime, by the way...merci, Andreea!) este partea legata de diminetile care se reduc la "cat e ceasul?". Stiu ce inseamna, insa stiu ca poate fi transformat acest "obicei". E frumos sa ne trezim dimineata, sa ne imbracam casual dar nu foarte( de exemplu, blugi cu bluza alba sau neagra, cu sau fara sacou...este ceva clasic) sau- ce mis e pare mie interesant si o abordare persoanala a felului in acre ne imbracam este sa ma imbrac asa cum simt si sa iau hainele ca pe niste jucarii; de exemplu, azi mi-am luat blugi si un tricou alb peste care am "aruncat" o bluza alba, in picioare mi-am pus perechea preferata de Converse. Ieri, mi-am pus o rochie casual, neagra cu camasa (partiala, haha...e un model mai nebun) alba, iar in picioare mi-am pus adidasi. Ma simt eu cand ma imbrac exact cum am chef si nu cum "cred" ca ar trebui ("cred" este, de obicei, o capcana a mintii). Si am observat ca si oamenii cu care vorbesc, in fata carora stau, pe care ii privesc, se simt in largul lor si cu mine imbracata mai feminin si cu mine imbracata mai "androgin" (nu-mi place "masculin" in acest context).
Si drumul cu metroul poate deveni o metoda de observare a mea...de ce azi nu judec la modul "doamne, ce fetze triste?", de ce azi ma simt ciudat in metrou, de ce azi imi place, ba chiar imi zambesc...ce imi arata asta despre mine, aici se reduce totul, chiar si atunci cand ne spunem "vreau sa traiesc simplu"- si asta arata ceva, poate o lipsa, poate o nevoie sau poate doar o capcana a mintii (pt. ca traim simplu in multe momente). Masca nu ne-o impune nimeni niciodata, ne este noua "usor" (pt. ca ne complicam, de fapt) sa aratam cu degetul catre o companie la care lucram, e mult mai usor si simplu sa aratam cu degetul catre noi insine.
Wow, m-am dezlantuit! Ce arata asta despre mine? hahaha

Merci mult Andreea pentru ca mi-ai amintit ca de fapt noi alegem mereu intre simplu si complicat, ceea ce se reduce la intre viata si moarte.
Andreea a spus…
"..de ce azi nu judec la modul "doamne, ce fetze triste?", de ce azi ma simt ciudat in metrou, de ce azi imi place, ba chiar imi zambesc...ce imi arata asta despre mine, aici se reduce totul.."- ceea ce faci tu, sa te intrebi pur si simplu ce simti si ce gandesti in fiecare moment este un excelent exercitiu de dezvoltare a inteligentei emotionale. Recomandat tuturor, e uimitor cat de dificil poate fi uneori sa raspundem la intrebarea simpla: ce simt eu acum?
Multumesc si eu ! Pentru multe :-)
costina a spus…
Doamnelor, bucurati'va ca traiti perioada asta din viata exact asa cum v'ati dorit cand erati copchiluti. de'aia invatati bine la scoala, ca sa ajungeti ca tantiile acelea elegante care lucreaza in birouri moderne. Stiu ca nu e mereu floare la ureche, dar.. nu as numi asta "chinuri groaznice". Stiu si ca e greu sa pastram un echilibru, si cred ca asta e adevarata provocare careia trebuie sa ii raspundem - sa nu uitam ca suntem tinere, sa avem timp si de amor, si de familie, si de cochetarii. Dar nu e imposibil. Suntem privilegiate, ne permitem o viata decenta si o activitate in conditii ok - nu cred ca lucrati afara (iarna in frig sau vara in calduri toride).

Deci.. sa fim niste doamne si sa nu ne mai plangem atat. Dealtfel, nu ne impiedica nimeni sa aruncam platosele si sa renuntam la chinurile groaznice si sa mergem la tzara sa dam cu sapa, daca asta ne dorim.

Si eu astept cu placere zilele in care o sa mi se lungeasca ochii privind campul si o sa ma plictisesc de gradinarit si hranit animalele.

Fiecare varsta are greutatile ei si farmecul ei, important e sa ne bucuram de partea plina a paharului.
Anonim a spus…
Costina, ai dreptate doar pe jumatate. Tu vezi jumatatea plina a paharului. Insa hai sa fim realisti, niciodata nu sti ce-ti aduce maine, asa ca planurile pentru alta varsta sunt doar floricele pe campii. Daca vrei cu adevarat ceva nu trebuie sa-l planifici minutios, contabiliceste, precum faci cu cu tot ce e legat de munca de birou, ci pur si simplu trebuie sa mergi inainte sa-ti atingi visul. ACUM. AICI. Caci maine ar putea fi prea tarziu.

Si nu incerc sa lovesc in tine ci doar incerc sa-mi fac curaj, caci eu sunt cel care intelege dar nu are puterea sa schimbe...

Cu stima,
Cristi
Meteor a spus…
Andreea... vb de confidente si vise...
Ce zici de... lucrurile/visele pe care le vezi aproape obtinute/aproape implinite... si apoi se indeparteaza... sau chiar dispar? Ce zici de... Fata Morgana cu alte cuvinte?
Ce faci cand "vazand-o" de atatea ori... nu vrei sa mai crezi "iluzia" care-ti apare? Tanjesti dupa niste lucruri... iar apoi ti-e frica sa le mai bagi in seama... sa mai stii de ele... apoi nu mai poti sa rezisti tentatiei si te lasi "amagit" iara... si iar dispare...
Imi promit ca ma leg la ochi si merg mai departe "in desert"... cateodata obosesc si-mi vine sa nu mai "merg" deloc... :(...
Stau si ma intreb de cate ori oare am trecut pe langa "oaze" mergand legat la ochi???
E mare si sufocant "desertul" asta...
Probabil mi-ar placea calatoria asta daca n-ar fi... Morgana...
Andreea a spus…
Nu stiu ce sa zic...asa, toate idealurile noastre sunt poate intr-o prima faza Fata Morgana..tine de noi, de lucrul asupra noastra ca ele sa capete contur. Si ca sa devina vii, reale trebuie sa traim cu bucurie fiecare etapa, fiecare pas, fara graba. Ca intr-o relatie-la inceput e tatonarea, curtarea, jocul-etapa asta trebuie traita plenar, fara alte ganduri. E mult de discutat. Am doar o intrebare: stii de ce e sufocant desertul?
costina a spus…
:) Cristi,

ai si tu dreptatea ta. Dar.. iar sa fim realisti: cam din ce cauza crezi ca ai sa mori inainte de pensie? Cel putin la mine in familie lumea a trait pana la varste venerabile. Eu traiesc in mediu sigur, nu prin jugla, nu printre animale salbatice, jobul meu nu presupune expunere la risc... daca nu mor la nastere, slabe sanse sa mor inainte de 70.

deci :) rabdare. viata e luuuunga, macar sa fie plina cu ce ne dorim
Anonim a spus…
Corina,

Imi pare rau sa o spun dar dai dovada de multa naivitate. Nu trebuie sa traiesti in jungla pentru a te teme de moarte.
Se spune ca schimbarea e singura constanta a lumii noastre. Daca faci parte dintr-o familie longeviva asta nu prezinta nici un fel de garantie pentru tine.
Spun ca esti naiva pentru ca uiti un lucru simplu: "Shit happens".
Poate la fel ca tine credeau si cele 4 persoane cazate la "Les Relais Bleus Hotel" care au murit in urma prabusirii zborului Concorde 4590 peste hotel, fara a mai mentiona cei peste 100 pasageri. Sau poate la fel de longevivi se credeau si cei peste 225000 oameni ucisi de tsunami provocat de cutremurul din Oceanul Indian in decembrie 2004.
Sunt doar doua exemple care-ti pot arata ca, asa cum am mentionat mai devreme "Shit happens".
Ideea mea sa nu regreti lucruri pe care ai fi putut sa le faci dar nu le-ai facut pentru ca ai ales alt drum. Caci atunci cand vei vedea valul venind spre tine vor fi prea putine clipe ramase pentru regrete.
Anonim a spus…
Undeva mai jos de varful muntelui. langa un paraias sau izvoras imi pun si eu casuta. Si-ti garantez ca nu va apare plictiseala.
Apropo! Sunr doua locuri in tara asta pe care eu le numesc "colt de rai". Daca ma supar vreodata tare pe lumea asta, deja stiu unde sa ma duc.
Vad "ca strict necesar" o sursa de apa prin apropiere.
victor a spus…
Vise simple... pline de incarcare, nu-i asa? Uite unde ne sunt bateriile duracell puse la incarcat :)
Vise cotadine... uhm...
Tinte, teluri... dorinta de a pasi inainte... unii chiar alergand... cand de fapt... daca te uiti putin in stanga sau in dreapta... observi.. c-a venit primavara :) Si te mai bucuri o clipa... emanand caldura de sub masca aia care cred c-ar trebui sa devina un standard omologat pentru cei care merg cu metroul... chiar m-a socat un pic asta cand m-am plimbarit si eu... Prea multe ganduri... prea multe planuri... prea multa lume obosita de cotidian si de rutina... parerea mea.
Andreea a spus…
@ Costina: nu am visat niciodata sa fiu un angajat valoros, ci doar sa imi fac treaba bine. Daca sunt valoroasa pentru compania in care lucrez, sunt pur si simplu, gratie unor abilitati pe care ma bazez.Si nu ma plangeam, de situatie, doar visam cu ochii deschisi....
@Rast, poate vom fi vecini de munte.:-) Visez cu ochii deschisi.
@ Victor, daca ar fi mai multi ca tine, care sa zambeasca cu candoarea cu care zambesti tu, care sa stie sa isi acorde pauze si sa vada primavara afara, nu la stiri...lumea ar fi mai frumoasa. Mai relaxata. Mai pasnica.
Mihaela a spus…
Te inteleg. Ai exprimat foarte frumos o stare de liniste, de echilibru, de frumos.
Andreea a spus…
:-) multumesc ella. se pare ca suntem pe aceeasi lungime de unda.
Mihaela a spus…
Ti-am dedicat un post pe blogul meu:
http://flowercrafts.blogspot.com/2008/06/vara.html