Cei care ma cunosc bine, stiu ca intotdeauna am tins catre simplitate. Intotdeauna am asociat simplitatea cu eleganta, cu autenticul, cu demnitatea, cu bucuria de a fi tu insuti, cu bucuria de a trai cu adevarat.
In visele mele cele mai dragi, ma vad traind intr-o casuta de lemn sus pe coama unui munte. In garderoba as avea numai cateva perechi de blugi si cateva tricouri, iar pe raftul de la oglinda din baie doar o crema hidratanta de galbenele.
Nu as mai avea in vocabular cuvinte gen: corporate, organizatie , timing, turnover, buget, program, ore suplimentare, stres, metrou, trafic, feedback si altele....multe altele. In locul lor ar aparea cuvinte ca: iarba, cer, rasarit, apus, lemne, apa de izvor, poiana, anotimp, rododendroni, ciripit, frig, senin, stanca, clar de luna, magic, stele, brazi, branduse, ceai din plante medicinale, marcaj, urcus, carare.......Cuvinte precum "dimineata" sigur ar suna altfel, cu totul si cu totul altfel...As pronunta "dimineata"...cu bucurie, cu toata fiinta.
Stiu, imi veti spune ca sunt plina de viata si ca ma voi plictisi. Poate, dar posibil dupa inca vreo 30 de ani, adica cam tot cati am cheltuit deja pana acum prinsa in vise citadine. Zi de zi, cand ma imbrac business, cand imi accesorizez "feminin" si "inteligent" tinuta, cand vorbesc intr-un limbaj pe care mama mea l-ar intelege partial, iar bunica deloc..., cand alerg sa prind metroul sau cand putinele oaze de verde le zaresc (de) la fereastra etajului 12 la care lucrez...ei bine, in fiecare astfel de zi aleg sa fiu complicata. Moderna. Sofisticata. Trendy. Tanara profesionista, cu o cariera atat de frumoasa inainte. Aleg sa traiesc visul citadin, pentru ca nu stiu sa traiesc altfel. Decat in vise, dar acolo totul e permis. Si simplu.
Comentarii
Si drumul cu metroul poate deveni o metoda de observare a mea...de ce azi nu judec la modul "doamne, ce fetze triste?", de ce azi ma simt ciudat in metrou, de ce azi imi place, ba chiar imi zambesc...ce imi arata asta despre mine, aici se reduce totul, chiar si atunci cand ne spunem "vreau sa traiesc simplu"- si asta arata ceva, poate o lipsa, poate o nevoie sau poate doar o capcana a mintii (pt. ca traim simplu in multe momente). Masca nu ne-o impune nimeni niciodata, ne este noua "usor" (pt. ca ne complicam, de fapt) sa aratam cu degetul catre o companie la care lucram, e mult mai usor si simplu sa aratam cu degetul catre noi insine.
Wow, m-am dezlantuit! Ce arata asta despre mine? hahaha
Merci mult Andreea pentru ca mi-ai amintit ca de fapt noi alegem mereu intre simplu si complicat, ceea ce se reduce la intre viata si moarte.
Multumesc si eu ! Pentru multe :-)
Deci.. sa fim niste doamne si sa nu ne mai plangem atat. Dealtfel, nu ne impiedica nimeni sa aruncam platosele si sa renuntam la chinurile groaznice si sa mergem la tzara sa dam cu sapa, daca asta ne dorim.
Si eu astept cu placere zilele in care o sa mi se lungeasca ochii privind campul si o sa ma plictisesc de gradinarit si hranit animalele.
Fiecare varsta are greutatile ei si farmecul ei, important e sa ne bucuram de partea plina a paharului.
Si nu incerc sa lovesc in tine ci doar incerc sa-mi fac curaj, caci eu sunt cel care intelege dar nu are puterea sa schimbe...
Cu stima,
Cristi
Ce zici de... lucrurile/visele pe care le vezi aproape obtinute/aproape implinite... si apoi se indeparteaza... sau chiar dispar? Ce zici de... Fata Morgana cu alte cuvinte?
Ce faci cand "vazand-o" de atatea ori... nu vrei sa mai crezi "iluzia" care-ti apare? Tanjesti dupa niste lucruri... iar apoi ti-e frica sa le mai bagi in seama... sa mai stii de ele... apoi nu mai poti sa rezisti tentatiei si te lasi "amagit" iara... si iar dispare...
Imi promit ca ma leg la ochi si merg mai departe "in desert"... cateodata obosesc si-mi vine sa nu mai "merg" deloc... :(...
Stau si ma intreb de cate ori oare am trecut pe langa "oaze" mergand legat la ochi???
E mare si sufocant "desertul" asta...
Probabil mi-ar placea calatoria asta daca n-ar fi... Morgana...
ai si tu dreptatea ta. Dar.. iar sa fim realisti: cam din ce cauza crezi ca ai sa mori inainte de pensie? Cel putin la mine in familie lumea a trait pana la varste venerabile. Eu traiesc in mediu sigur, nu prin jugla, nu printre animale salbatice, jobul meu nu presupune expunere la risc... daca nu mor la nastere, slabe sanse sa mor inainte de 70.
deci :) rabdare. viata e luuuunga, macar sa fie plina cu ce ne dorim
Imi pare rau sa o spun dar dai dovada de multa naivitate. Nu trebuie sa traiesti in jungla pentru a te teme de moarte.
Se spune ca schimbarea e singura constanta a lumii noastre. Daca faci parte dintr-o familie longeviva asta nu prezinta nici un fel de garantie pentru tine.
Spun ca esti naiva pentru ca uiti un lucru simplu: "Shit happens".
Poate la fel ca tine credeau si cele 4 persoane cazate la "Les Relais Bleus Hotel" care au murit in urma prabusirii zborului Concorde 4590 peste hotel, fara a mai mentiona cei peste 100 pasageri. Sau poate la fel de longevivi se credeau si cei peste 225000 oameni ucisi de tsunami provocat de cutremurul din Oceanul Indian in decembrie 2004.
Sunt doar doua exemple care-ti pot arata ca, asa cum am mentionat mai devreme "Shit happens".
Ideea mea sa nu regreti lucruri pe care ai fi putut sa le faci dar nu le-ai facut pentru ca ai ales alt drum. Caci atunci cand vei vedea valul venind spre tine vor fi prea putine clipe ramase pentru regrete.
Apropo! Sunr doua locuri in tara asta pe care eu le numesc "colt de rai". Daca ma supar vreodata tare pe lumea asta, deja stiu unde sa ma duc.
Vad "ca strict necesar" o sursa de apa prin apropiere.
Vise cotadine... uhm...
Tinte, teluri... dorinta de a pasi inainte... unii chiar alergand... cand de fapt... daca te uiti putin in stanga sau in dreapta... observi.. c-a venit primavara :) Si te mai bucuri o clipa... emanand caldura de sub masca aia care cred c-ar trebui sa devina un standard omologat pentru cei care merg cu metroul... chiar m-a socat un pic asta cand m-am plimbarit si eu... Prea multe ganduri... prea multe planuri... prea multa lume obosita de cotidian si de rutina... parerea mea.
@Rast, poate vom fi vecini de munte.:-) Visez cu ochii deschisi.
@ Victor, daca ar fi mai multi ca tine, care sa zambeasca cu candoarea cu care zambesti tu, care sa stie sa isi acorde pauze si sa vada primavara afara, nu la stiri...lumea ar fi mai frumoasa. Mai relaxata. Mai pasnica.
http://flowercrafts.blogspot.com/2008/06/vara.html