Pe repede inainte

In ultima vreme traiesc foarte intens, adica sufletul a fost mai aproape de “coaja”, lucru care, ca mai toate de pe lumea asta, are parti bune si parti mai putin bune. Ca de ex, la rubrica parti bune as trece toate micile dovezi de grija si afectiune/iubire pe care le-am primit in ultima vreme, sub cele mai surprinzatoare forme, iar la rubrica mai putin bune, evident, sensibilitatea exacerbata, acutizata, observarea detaliilor din toate unghiurile, furie distructiva pe care o exorcizez prin sport si munca.

Azi am citit cuvintele cuiva, care marturisea: "eu incerc sa imi amintesc mereu sa mai pun PAUSE si sa incerc sa vad ce am inteles pana atunci din film".....

In ultima vreme am alergat mult, am infulecat carti-prin sali de asteptare, avioane, trenuri, camere de hotel, asa cum infuleca copiii americani obezi hamburgerii si aripioarele crocante, am dat mana cu multi oameni, prea multi sa ii tin minte pe toti, dar s-au decupat dintre ei destui cu care mi-as dori sa pastrez legatura, am fost si la aikido, dar mai mult cu trupul (senseiul ar zice ca mai mult cu spiritul la cat am chiulit, de fapt, fizic...oricum, ambele absente sunt grave), am mancat pe fuga sau n-am mancat deloc, ca mi s-a parut mai simplu, am urcat si am coborat de pe munte, culmea, tot in graba, cu ochii pe ceas. Am ajuns sa merg in pas alergator pe strada, sa ies la un suc, dar sa anunt ca sunt pe fuga, sa mananc repede ca sa am timp sa schimb doua vorbe si cu prietenii, pe mess, ca in the real life e tare greu, sa dorm putin si sa ma trezesc stresata ca am diverse de facut dimineata.....
Si ca sa fie treaba treaba, am ajuns si sa ma plang!

Azi am alergat dupa metrou...si doar mi s-a spus de nenumarate ori ca dupa metrou, bus si barbati nu trebuie sa alergi niciodata, intotdeauna mai vine unul....ei bine, am alergat si m-am trezit intre usi, trasa de incheietura mainii inauntru de un tanar mai speriat ca mine. Nu e bine, imi repetam in drum spre casa (unde numai lasam geanta si luam rucsacul cu kimonoul de aikido), nu e bine, nu e bine....Nu m-am gandit niciodata ca as putea folosi un buton numit Pauza...pentru simplul motiv ca intotdeauna am trait echilibrat, fara alergaturi, fara excese, fara stres......Bine, pe vremuri traiam la Brasov si viata mea era, pot spune acum, de-a dreptul bucolica.

Cert este ca de acum o iau mai usor-masa va fi masa, lectura lectura, conversatia cu prietenii va fi conversatie, mersul va fi normal. Nu stiu exact cum voi face asta, poate va trece de la sine, poate am urcat din greseala in vreun carusel care ma va rejecta singur pentru lipsa performantelor notabile (unii alearga mai mult decat mine si chiar cu disperare, care mie imi lipseste, eu alerg partial neconvinsa si cam nedumerita) sau, voi fi atenta la fiecare miscare pe care o fac si imi voi impune sa o iau mai usor, voi selecta mai atenta ce fac, cand si cum. Si asta de maine. Vroiam sa zic de azi, dar e deja azi...e trecut de miezul noptii si e clar ca sunt inca in carusel....