Ma gandesc adesea la modurile prin care ne dezvaluim miezul, cine suntem cu adevarat. La ferestrele pe care le deschidem catre altii cu buna intentie sau fara sa ne dam seama. La felurile in care persona, masca se subtiaza, lasand sa se intrevada atmosfera de acolo, din interior. De fapt, nici nu este nevoie uneori sa se subtieze masca, cine suntem in interior ne modeleaza trasaturile fizice…
Dupa dorul de Dumnezeu, cel mai dor imi este de spatiul meu interior, de linistea de acolo. Cand zgomotul si cruzimea lumii ma tulbura, stiu ca voi avea mereu acest refugiu. Indiferent ce mi s-ar intampla, voi putea inchide ochii si voi aluneca in taramuri fermecate…..in spatiul meu interior unde ma pot juca indelung, incarcandu-mi bateriile...
Spatiul interior al fiecaruia, miezul fiintei noastre. Spatiu care trebuie ingrijit, gradinarit, hranit cu lucruri frumoase, incarcate de energie si lumina.
Ne ingrijim mult de cum ne prezentam in exterior-curatenia trupului, manichiura, pediuchiura, pensat, aranjat par, haine curate si atractive, care sa ne puna in valoare, care sa vorbeasca frumos despre noi, dar toate astea seamana cu ingrijitul curtii, cu maturatul trotuarului din fata casei...Ce este in casa...este adesea lasat la voia intamplarii. Se aduna acolo lucruri aduse si lasate de altii, pentru ca le dam voie, se aduna tristeti si dureri noduroase, se aduna praf si lehamite, se inghesuie prin colturi prafuite amintiri care s-ar cere rescrise, daca am avea curaj sa le privim in fata. Spatiul nostru interior devine atat de neplacut si aglomerat incat nu mai vrem sa avem de-a face cu el si atunci, obligatoriu, devenim un fel de vagabonzi, carcase umblatoare si sclipitoare, orientati catre material, catre exterior. Exclusiv. Locuim pe trotuar, in birouri, in cluburi, mall-uri si restaurante. Locuim in bunurile si posesiile noastre.
Va amintiti cuvintele lui Solomon? Totul este permis, insa cu masura, pastrand echilibrul.
Material versus spiritual, afara versus inauntru ...
Nu e niciodata tarziu sa ne primenim in interior. Intai o respiratie adanca. Aer proaspat. In natura daca se poate. O prietena imi spunea cu haz: cand nu stii ce sa faci, respira adanc! si apoi mai vezi tu. Sa respiram si sa fim constienti de asta. Apoi cu selectat ceea ce lasam sa ajunga la noi. Muzica, filme, cuvinte, imagini, oameni.
Sa cautam simplitatea, eleganta, bunul gust, tacerea.
Pe masura ce se aeriseste acolo, inauntrul nostru, sa ne obisnuim sa petrecem timp in spatiul nostru. Care se va extinde cuprinzand universul intreg, ne va absorbi si incarca de pace si lumina. E frumos tare. Atat de frumos, incat, chiar daca uitam perioade lungi sa facem asta, frumusetea si pacea aceea neintelese, dar atat de deplin traite, ne vor chema iar si iar…
Si iar vom face curat, iar ne vom aseza cuminti in singurul loc din care nu ne poate izgoni nimeni si in care suntem Acasa. Stiti despre ce vorbesc?…
Comentarii
Frumoase randuri si sper eu folositoare. Intr-adevar e atat de important ca in calatoria noastra interioara sa gasim multumire sufleteasca si sa avem curajul sa privim lucrurile care ne plac mai putin despre noi pentru a le putea schimba.
Da, sper sa foloseasca cuiva, macar ca reminder pentru cei care au fost candva in contact cu ei insisi sau, pentru ceilalti, sa starneasca curiozitatea, sa caute, sa aspire spre a se locui complet, plenar.
Pe curând, poate!