Zece zile fara zahar

si fara fructe
si fara ceai sau suc
si fara cafea
si fara paine
si fara carne, oua, alcool (oricum nu au fost pe lista mea in ultimii zece ani, dar ca idee)
si fara legume....


Doar apa plata. Si mei, hrisca, grau si orez. Si plimbari lungi pe afara. Suna dur? Este un pic. Un fel de deșert gastronomic, cu toata imaginatia pusa la bataie...Sau, mai bine zis, o binemeritata pauza acordata trupului....
Sunt in a patra zi Oshawa. Am decis ca am nevoie de o curatenie interioara puternica la inceput de an. Medicamente (anestezie anul trecut la nastere, calmante grele, antibiotice), apoi alimente cu e-uri, somn intrerupt etc. Toate astea au dus la o minte mai inceata, ten palid, cearcane si dureri de talpi. Atat de puternice incat seara nu puteam adormi fara masaj si dimineata nu puteam calca de durere. Am facut reflexoterapie, m-am zvarcolit in mainile terapeutei. Efectele au fost mici. Fiecare punct/organ era dureros, asa ca am decis ca organismul meu are nevoie de o resetare, o curatenie si o primenire la inceput de an. Oshawa este un regim dur, plictisitor, daca iubesti ca mine mirodeniile, aromele, fructele si legumele, insa cei care l-au tinut raporteaza rezultate remarcabile: minte mai limpede, ten stralucitor, cateva kilograme in minus, stare generala mult imbunatatita. Motivator, este?

Prima zi a decurs relativ lin. Am mancat pe saturate orez, niste lipii din faina neagra de grau si mei (o surpriza placuta meiul asta). M-am gandit insa cu jind la portocale si la ciorbele de legume, care mi se vor parea divine la capatul austerului regim Oshawa. 
A doua zi am fost palida-portocala si m-a durut capul (cred ca se ridica ceata de pe creierul meu :)), insa suportabil. Mi-a fost si somn, am adormit devreme si am dormit mai bine, mai adanc ca de obicei. Nicio pofta de ceva. In cursul zilei am remarcat emotii mai intense, insa am stat cuminte si am vazut o comedie, ca sa imi distrag atentia si sa ma tin ocupata.
M-am trezit in a treia zi fresh, cu o energie volubila, fericita. Spre seara disparuse de tot, somnolenta din nou la ore mici (20-21). Am mancat mei, grau fiert si orez. Toate cam fara tragere de inima. Daca insa gastronomic regimul a fost auster, spiritual a fost un deliciu. Am ascultat Goran Bregovic, am citit din Pelerinul rus , m-am plimbat cu Miruna pe afara.

Astazi este a patra zi. Nu am pofte, ma simt bine, am energie la cote bune, desi nu am dormit azi noapte bine (Vladi s-a trezit la doua plangand, s-a trezit si Miruna, asa ca ne-am trezit de tot pana am reusit sa ii culcam pe amandoi la loc). Am chef de curatenie, de gatit (un semn bun, incepusem sa ma simt cam coplesita de treburile casei, eu, care aveam extra-energie in fiecare zi), chef de scris (o sa raspund la mail-urile din urma....).

Miruna, care este alaptata integral, este ok. La fel de vesela ca intotdeauna, doarme bine, mananca bine, are scaune normale. Recunosc ca o parte din mine e gata sa cedeze la cel mai mic semn de disconfort al Mirunei. Nutritional insa, cele patru cereale sunt foarte bogate si hranitoare, asa ca laptele nu are de suferit. Sanii sunt plini, ea mananca cu pofta. O urmaresc insa atenta in continuare.

Am simtit nevoia sa redeschid una dintre cartile mele importante, de suflet: Scoala zeilor, de Stefano Elio DAnna. Imi aminteam ca acolo era ceva despre trupul nostru, despre hrana, ceva care m-ar putea sustine emotional acum. Iata ce am gasit:

„Trupul nu poate minţi - a repetat El ridicând vocea şi un accent aspru mi-a atras atenţia. - Trupul este cea mai onestă şi sinceră parte din fiinţa noastră. Trupul dezvăluie ceea ce suntem cu adevărat... în starea noastră actuală, el reflectă imperfecţiunea şi conflictualitatea noastră."

„Mănâncă doar o dată pe zi - a repetat El - şi fii cumpătat." Cererea Lui părea a fi atât de absurdă şi chiar subversivă ordinii fireşti, încât am început să mă îndoiesc dacă eram în faţa unei personalităţi diabolice sau a Diavolului însuşi. Părintele Giuseppe îmi spusese mai multe ori că în timpul anilor de război el mânca doar o dată pe zi pe perioade nelimitate. Cu toate acestea, se referea la acea experienţă ca la o vreme de restrişte. Cunoşteam practicile şi perioadele ritualice, asceza, postul religios, legate de tradiţiile şi culturile tre­cute. Nu mă gândisem niciodată şi nici nu-mi imaginasem că o asemenea disciplină putea fi practicată de un om activ, invadat de ritmurile şi obli­gaţiile afacerilor moderne. Şi pentru ce? Chiar şi atunci când Ramadanul din credinţa islamică este urmat în forma cea mai strictă, durează doar o lună: a noua din calendarul lor. Mi se părea nejust, crud şi chiar periculos pentru sănătatea cuiva şi nedrept din partea Lui să aibă o asemenea pretenţie de la mine. Am simţit o repulsie stringentă şi imediată faţă de cererea Lui.

„într-o bună zi, când vei fi mai pregătit, îţi vei da seama că şi o singură masă este un exces. Organele umane nu au fost zămislite pentru a depozita mâncare."

„Dar care este rolul lor?" - am întrebat, în timp ce de abia îmi puteam controla vocea sugrumată de emoţie.

„Organele unui om... în totalitate... sunt zămislite să viseze! Aceasta este funcţia lor firească - a spus El cu o blândă insistenţă. Când trupul nu este plin de mâncare, chipul devine mai rafinat... mintea este mai limpede, sprintenă... rapidă... celulele sunt sănătoase şi se regenerază. Astfel începe procesul de vindecare, renaşterea: regenerarea fiinţei, care se manifestă mai întâi la nivelul trupului şi apoi în lumea evenimentelor", a adăugat Visătorul.

Am ascultat cu uimire poveştile pe care El mi le spunea despre şcolile antice ale invulnerabilităţii, care cunoşteau taina unei hrăniri mult mai subtile decât mâncarea. Obiceiurile luptătorilor macedoneni erau deja considerate, chiar cu secole înainte de cuceririle lui Alexandru, ca numărându-se printre cele mai cumpătate. în acelaşi timp ei erau renumiţi pentru curajul lor şi me­ritul inegalabil. Alexandru însuşi, care a îndurat aceleaşi osteneli ca şi oamenii lui, ba chiar mai aspre, abia se atingea de mâncare şi lua doar o masă pe zi. Invulnerabilitatea lui era legendară: putea să treacă printr-o ploaie de săgeţi fără să se rănească, în timp ce însoţitorii lui cădeau răpuşi în juru-i.

„Secretul este că, atunci când organele nu au mâncare, ele încep să-şi reactiveze funcţia lor firească şi reală: visează!... şi, prin puterea de a visa, ele produc în fiecare zi orice îşi poate dori un om."

„Fii atent! - a spus El când şi-a dat seama că se deschisese o falie în înţelegerea mea - a te abţine de la mâncare nu înseamnă să posteşti. Eu mă refer la înlocuire..."

„De îndată ce vei înceta să mai crezi în lumea exterioară ca sursă a sub­zistenţei tale, nu vei mai putea să te hrăneşti până la saturaţie, nu vei mai putea să te hrăneşti cu grosolănie... Când calitatea fiinţei se va ridica şi va avea un nou mod de a gândi, a simţi, a respira şi a acţiona, o umanitate mult mai responsabilă va descoperi o sursă alternativă de hrănire. Această hrană, care este alimentul nostru real, originează din noi înşine şi devine accesibilă din nou când vieţile noastre nu mai sunt dirijate de panorama lumii şi, în schimb, ne urmăm propria noastră voinţă."

Mai avem drum lung pana acolo....:-)