Zece zile fara zahar

si fara fructe
si fara ceai sau suc
si fara cafea
si fara paine
si fara carne, oua, alcool (oricum nu au fost pe lista mea in ultimii zece ani, dar ca idee)
si fara legume....


Doar apa plata. Si mei, hrisca, grau si orez. Si plimbari lungi pe afara. Suna dur? Este un pic. Un fel de deșert gastronomic, cu toata imaginatia pusa la bataie...Sau, mai bine zis, o binemeritata pauza acordata trupului....
Sunt in a patra zi Oshawa. Am decis ca am nevoie de o curatenie interioara puternica la inceput de an. Medicamente (anestezie anul trecut la nastere, calmante grele, antibiotice), apoi alimente cu e-uri, somn intrerupt etc. Toate astea au dus la o minte mai inceata, ten palid, cearcane si dureri de talpi. Atat de puternice incat seara nu puteam adormi fara masaj si dimineata nu puteam calca de durere. Am facut reflexoterapie, m-am zvarcolit in mainile terapeutei. Efectele au fost mici. Fiecare punct/organ era dureros, asa ca am decis ca organismul meu are nevoie de o resetare, o curatenie si o primenire la inceput de an. Oshawa este un regim dur, plictisitor, daca iubesti ca mine mirodeniile, aromele, fructele si legumele, insa cei care l-au tinut raporteaza rezultate remarcabile: minte mai limpede, ten stralucitor, cateva kilograme in minus, stare generala mult imbunatatita. Motivator, este?

Prima zi a decurs relativ lin. Am mancat pe saturate orez, niste lipii din faina neagra de grau si mei (o surpriza placuta meiul asta). M-am gandit insa cu jind la portocale si la ciorbele de legume, care mi se vor parea divine la capatul austerului regim Oshawa. 
A doua zi am fost palida-portocala si m-a durut capul (cred ca se ridica ceata de pe creierul meu :)), insa suportabil. Mi-a fost si somn, am adormit devreme si am dormit mai bine, mai adanc ca de obicei. Nicio pofta de ceva. In cursul zilei am remarcat emotii mai intense, insa am stat cuminte si am vazut o comedie, ca sa imi distrag atentia si sa ma tin ocupata.
M-am trezit in a treia zi fresh, cu o energie volubila, fericita. Spre seara disparuse de tot, somnolenta din nou la ore mici (20-21). Am mancat mei, grau fiert si orez. Toate cam fara tragere de inima. Daca insa gastronomic regimul a fost auster, spiritual a fost un deliciu. Am ascultat Goran Bregovic, am citit din Pelerinul rus , m-am plimbat cu Miruna pe afara.

Astazi este a patra zi. Nu am pofte, ma simt bine, am energie la cote bune, desi nu am dormit azi noapte bine (Vladi s-a trezit la doua plangand, s-a trezit si Miruna, asa ca ne-am trezit de tot pana am reusit sa ii culcam pe amandoi la loc). Am chef de curatenie, de gatit (un semn bun, incepusem sa ma simt cam coplesita de treburile casei, eu, care aveam extra-energie in fiecare zi), chef de scris (o sa raspund la mail-urile din urma....).

Miruna, care este alaptata integral, este ok. La fel de vesela ca intotdeauna, doarme bine, mananca bine, are scaune normale. Recunosc ca o parte din mine e gata sa cedeze la cel mai mic semn de disconfort al Mirunei. Nutritional insa, cele patru cereale sunt foarte bogate si hranitoare, asa ca laptele nu are de suferit. Sanii sunt plini, ea mananca cu pofta. O urmaresc insa atenta in continuare.

Am simtit nevoia sa redeschid una dintre cartile mele importante, de suflet: Scoala zeilor, de Stefano Elio DAnna. Imi aminteam ca acolo era ceva despre trupul nostru, despre hrana, ceva care m-ar putea sustine emotional acum. Iata ce am gasit:


„Trupul nu poate minţi - a repetat El ridicând vocea şi un accent aspru mi-a atras atenţia. - Trupul este cea mai onestă şi sinceră parte din fiinţa noastră. Trupul dezvăluie ceea ce suntem cu adevărat... în starea noastră actuală, el reflectă imperfecţiunea şi conflictualitatea noastră."

„Mănâncă doar o dată pe zi - a repetat El - şi fii cumpătat." Cererea Lui părea a fi atât de absurdă şi chiar subversivă ordinii fireşti, încât am început să mă îndoiesc dacă eram în faţa unei personalităţi diabolice sau a Diavolului însuşi. Părintele Giuseppe îmi spusese mai multe ori că în timpul anilor de război el mânca doar o dată pe zi pe perioade nelimitate. Cu toate acestea, se referea la acea experienţă ca la o vreme de restrişte. Cunoşteam practicile şi perioadele ritualice, asceza, postul religios, legate de tradiţiile şi culturile tre­cute. Nu mă gândisem niciodată şi nici nu-mi imaginasem că o asemenea disciplină putea fi practicată de un om activ, invadat de ritmurile şi obli­gaţiile afacerilor moderne. Şi pentru ce? Chiar şi atunci când Ramadanul din credinţa islamică este urmat în forma cea mai strictă, durează doar o lună: a noua din calendarul lor. Mi se părea nejust, crud şi chiar periculos pentru sănătatea cuiva şi nedrept din partea Lui să aibă o asemenea pretenţie de la mine. Am simţit o repulsie stringentă şi imediată faţă de cererea Lui.
„într-o bună zi, când vei fi mai pregătit, îţi vei da seama că şi o singură masă este un exces. Organele umane nu au fost zămislite pentru a depozita mâncare."
„Dar care este rolul lor?" - am întrebat, în timp ce de abia îmi puteam controla vocea sugrumată de emoţie.
„Organele unui om... în totalitate... sunt zămislite să viseze! Aceasta este funcţia lor firească - a spus El cu o blândă insistenţă. Când trupul nu este plin de mâncare, chipul devine mai rafinat... mintea este mai limpede, sprintenă... rapidă... celulele sunt sănătoase şi se regenerază. Astfel începe procesul de vindecare, renaşterea: regenerarea fiinţei, care se manifestă mai întâi la nivelul trupului şi apoi în lumea evenimentelor", a adăugat Visătorul.
Am ascultat cu uimire poveştile pe care El mi le spunea despre şcolile antice ale invulnerabilităţii, care cunoşteau taina unei hrăniri mult mai subtile decât mâncarea. Obiceiurile luptătorilor macedoneni erau deja considerate, chiar cu secole înainte de cuceririle lui Alexandru, ca numărându-se printre cele mai cumpătate. în acelaşi timp ei erau renumiţi pentru curajul lor şi me­ritul inegalabil. Alexandru însuşi, care a îndurat aceleaşi osteneli ca şi oamenii lui, ba chiar mai aspre, abia se atingea de mâncare şi lua doar o masă pe zi. Invulnerabilitatea lui era legendară: putea să treacă printr-o ploaie de săgeţi fără să se rănească, în timp ce însoţitorii lui cădeau răpuşi în juru-i.
„Secretul este că, atunci când organele nu au mâncare, ele încep să-şi reactiveze funcţia lor firească şi reală: visează!... şi, prin puterea de a visa, ele produc în fiecare zi orice îşi poate dori un om."

„Fii atent! - a spus El când şi-a dat seama că se deschisese o falie în înţelegerea mea - a te abţine de la mâncare nu înseamnă să posteşti. Eu mă refer la înlocuire..."

„De îndată ce vei înceta să mai crezi în lumea exterioară ca sursă a sub­zistenţei tale, nu vei mai putea să te hrăneşti până la saturaţie, nu vei mai putea să te hrăneşti cu grosolănie... Când calitatea fiinţei se va ridica şi va avea un nou mod de a gândi, a simţi, a respira şi a acţiona, o umanitate mult mai responsabilă va descoperi o sursă alternativă de hrănire. Această hrană, care este alimentul nostru real, originează din noi înşine şi devine accesibilă din nou când vieţile noastre nu mai sunt dirijate de panorama lumii şi, în schimb, ne urmăm propria noastră voinţă."

Mai avem drum lung pana acolo....:-)



Comentarii

Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ca să poți face ce se spune în cartea asta a ta de suflet: Școala Zeilor trebuie să ai deja un spațiu de iubire adică o grădină în care tot ceea ce este viu te cunoaște și interacționează pozitiv cu tine. O grădină în care plantele au fost cultivate într-un mod mai special.
Și acum urmează informația care îți poate fi utilă dacă poți crede în veridicitatea ei:

Anastasia a afirmat:
― Fiecare sămânţă de voi însămânţată conţine în ea un imens volum de informaţii universale. Acest volum nu este comparabil ca precizie şi mărime cu nici un altul artificial. Cu ajutorul acestor informaţii, sămânţa cunoaşte exact, la milisecundă, momentul în care trebuie să se trezească, să crească, ştie care seve să-şi tragă din pământ, cum să folosească emanaţiile corpurilor cereşti: Soare, Lună, stele; ce plantă să devină şi ce fructe să dea. Fructele ei sunt destinate hrănirii omului. Aceste fructe pot, cu mult mai efectiv şi mai radical, să combată şi să contracareze orice boală a organismului uman, decât oricare medicament artificial contemporan sau viitor. Dar pentru asta, micuţa sămânţă trebuie să cunoască constituţia omului. Pentru ca în procesul de maturare să-şi nutrească fructul cu substanţe necesare şi potrivite vindecării unui om anume, a bolilor sale, fie acestea deja existente ori la care omul este predispus.
Ca o sămânţă de castravete, de pătlăgică sau de oricare altă cultură din grădina voastră, să aibă această informaţie, sunt necesare cele ce urmează.
Înainte de însămânţare ia în gură una sau mai multe micuţe seminţe şi ţine-le în gură, sub limbă, nu mai puţin de nouă minute.
Apoi aşează-le între palme şi ţine-le aşa preţ de treizeci de secunde. În timp ce le ţii între palme, neapărat să stai desculţ pe bucata de pământ pe care vei face apoi însămânţarea.
Deschide palmele şi sămânţa apropie-o cu grijă de gură. Şi suflă peste ea aerul din plămâni. Tu încălzeşte-o pe micuţa sămânţă cu respiraţia ta şi ea va afla ce este în tine.
Pe urmă, încă treizeci de secunde ține-o între palmele deschise, aştrilor cereşti prezentând-o. Şi sămânţa va determina momentul încolţirii. Toate planetele o vor ajuta! Şi pentru tine îi vor dărui lumina potrivită.
Abia după aceea poţi pune sămânţa în pământ. În nici un caz să nu o uzi imediat, pentru a nu spăla de pe ea saliva îmbibată şi informaţiile pe care le-a asimilat. După trei zile de la însămânţare o poţi uda.
Însămânţarea trebuie făcută în ziua prielnică fiecărei culturi (deja cunoscută de om după calendarul lunar). În lipsa stropirii cu apă o însămânţare precoce nu va fi la fel de compromisă ca una tardivă.
Nu trebuie plivite toate buruienile ieşite împrejurul plantei tale. Trebuie lăsate din toate speciile cel puţin câte una. Buruienile pot fi reduse...
După spusele Anastasiei, în acest fel sămânţa strânge în ea informaţii despre om şi în timp ce fructul ei creşte, absoarbe energia necesară din Cosmos şi din Pământ destinată special acelui om. Buruienile nu trebuie plivite, deoarece şi ele au un scop precis. Unele protejează planta de boli, altele furnizează informaţii suplimentare. În timpul creşterii va trebui neapărat să comunici cu planta; măcar o dată în timpul creşterii, de preferat în timpul lunii pline să mergi şi să o atingi.
Anastasia susţine că fructele crescute în acest mod şi consumate de însuşi omul care le-a cultivat, sunt în măsură să lecuiască orice boală a organismului, să încetinească simţitor îmbătrânirea, să-l dezbare pe om de obiceiurile dăunătoare, să-i mărească nemăsurat de mult capacităţile intelectuale şi să-i dea linişte sufletească. Fructele au o mai puternică influenţă dacă sunt consumate în primele trei zile de la recoltă.
Acţiunile descrise mai sus trebuie aplicate fiecărei culturi din grădină.
Nu se cere neapărat să fie însămânţaţi aşa toţi castraveţii, toate roşiile, ş.a.m.d. de pe strat, sunt de ajuns doar câteva pâlcuri.
Fructele crescute în acest fel nu vor fi diferite doar la gust de celelalte de acelaşi soi. Dacă vor fi analizate se va descoperi că diferă şi prin conţinutul de substanţe din compoziţie.
Când se sădesc puieţi, pământul din groapă trebuie frământat musai cu degetele şi cu picioarele desculţe, iar la urmă se scuipă în groapă. La întrebarea « De ce, cu picioarele? », Anastasia mi-a explicat că prin sudoarea de pe picioare ies din organism substanţe (probabil toxine) care conţin informaţii despre bolile din corp. Aceste informaţii le primesc puieţii. Ei le transmit apoi fructelor care vor fi în măsură să combată infirmităţile. Anastasia a mai sfătuit ca uneori să se facă plimbări desculţi prin grădină.
― Ce soiuri trebuie cultivate?
Anastasia a răspuns:
― Din varietatea care se întâlneşte în majoritatea grădinilor, îndeajuns de multă zmeură, mure, agrişe, castraveţi, roşii, fragi şi orice soi de mere. Foarte bune sunt vişinele, cireşele şi tot felul de flori. Numărul plantelor şi suprafeţele nu au o mare importanţă.
Ca obligatorii, fără de care greu se poate crea microclima energetică în grădină, sunt plantele de floarea-soarelui (cel puţin una). Pe o suprafaţă de cel puţin unu - doi metri pătraţi - culturi cerealiere (ovăz, grâu, etc.) Neapărat să fie lăsată o insulă de minim doi metri pătraţi pentru buruieni de tot soiul. Această insulă să nu fie cultivată artificial, trebuie să fie naturală şi, dacă în grădină s-a omis să fie lăsate să crească buruieni, atunci musai să fie aduse din pădure, în acest scop, câteva brazde.
Am întrebat-o pe Anastasia dacă aceste culturi, pe care ea le consideră indispensabile, mai trebuiau cultivate şi dacă prin preajmă creşteau deja de la sine şi am primit acest răspuns:
― Importantă nu este numai varietatea, ci şi modul de însămânţare şi raportul direct cu ele, prin intermediul căruia vin transmise informaţiile. Ţi-am vorbit deja despre acest mod de semănat - este fundamental! Lucrul cel mai important este de a impregna bucăţica de natură care te înconjoară cu informaţii despre tine. Doar atunci efectul curativ, mai mult - şi condiţia de viaţă a organismului tău - vor fi considerabil cu mult mai înalte decât prin simplul consum al fructelor. În natura sălbatică, cum o numiţi voi - ea nu este sălbatică, vă este doar necunoscută - există un infinit număr de plante cu ajutorul cărora se pot lecui absolut toate bolile existente. Aceste plante au fost create în acest scop, dar omul a pierdut aproape complet capacitatea de a le distinge.
I-am spus Anastasiei că pe la noi există o mulţime de farmacii specializate, doctori sau simpli lecuitori care vindecă la nivel profesional cu ajutorul ierburilor, la care ea a răspuns:
― Există medicul cel mai important - organismul tău. A fost înzestrat din începuturi cu capacitatea de a şti care iarbă s-o folosească şi când. Cum să se hrănească în genere şi cum să respire. El este în măsură să contracareze boala cu mult înainte ca ea să se manifeste. Şi nimeni altcineva nu poate înlocui organismul în acest scop, întrucât el este medicul dat ţie personal de Dumnezeu. Doar ţie personal. O să-ţi explic cum să-i dai posibilitatea să lucreze în binele tău.
Relaţiile instaurate cu complexul de plante din grădina ta, le oferă acestora posibilitatea să te lecuiască şi să-ţi poarte de grijă, să stabilească singure diagnosticul precis şi să gătească special pentru tine cel mai efectiv medicament.
O zeiță care respiră zilnic aerul plin de noxele mașinilor și tot soiul de substanțe dăunătoare pentru organismul său în loc să fie hrănită și de eterurile plantelor personalizate nu va putea niciodată să își permită luxul de a visa creativ având o trăire paradisiacă așa cum Dumnezeu și-a dorit pentru ea.
Andreea a spus…
Dar poate sa tinda catre....va veni o vreme cand va fi posibil, asa simt. Pana atunci, fac tot ce pot.
Multumesc pentru pasajele din Megre, imi doresc sa il citesc cap coada. Inca nu i-a venit randul :-)
De asemenea, as vrea sa stiu daca imi recomanda cineva Vadim Zeland? Ati citit?
Când crezi în existența Anastasiei și apoi în cele ce ea spune îți dai seama că nu prea mai ai multe de citit, trebuie să sosească și acel moment în care cunoștințele acumulate sunt puse în practică în măsura posibilului și raportat la situația fiecăruia. Nu am citit Vadim Zeeland, multe informații se repetă, la capitolul teorie stăm binișor la capitolul practică suntem un dezastru deocamdată. Am citit multe altele și mulți alții (Evanghelia Eseniană - astfel am ajuns la blogul dv., Bruce Lipton- Biologia credinței, Peter Tompkins & Christopher Bird- Viața secretă a plantelor, Dumitru Constantin Dulcan- Inteligența Materiei, Temple Grandin- Thinking in Pictures, OLGA BOGDASHINA- Autism And The Edges Of The Known World, etc) înainte sau după Megre și astfel spusele Anastasiei și existența ei sunt o realitate indubitabilă pentru mine sprijinită în mod indirect de cunoștințele altora (transmise în scris sau prin intermediul audiovizualului).
Succes cu apropierea de adevăr și cu punerea în practică a informațiilor acumulate