Cu ani în urmă, am ținut un curs despre cum ne putem dezvolta inteligența emoțională. Un pas, le spuneam eu cursanților, este să ne putem identifica emoțiile trăite, să le putem numi. Să depășim banalele "bine" și "rău". Cum te simți? Bine. Rău. La atât se rezumă vocabularul emoțional al multora. Pe perete proiectasem o listă cu cuvinte care desemnau stări. Ii rugasem să dea exemple de situații în care s-au simțit în vreun fel sau altul. Ajung ei la cuvantul siderat si tac. Eu îi încurajez să ilustreze starea cu o mica istorie, la care unul dintre cursanți izbucnește-dacă nici nu știu ce înseamna cuvântul, de unde să stiu eu dacă am fost vreodată sau nu siderat? Stai, mă, să il notez, că îl uit cât ai zice pește! si au râs toti.
Mai puțin eu. Și nici acum nu imi vine sa râd, când realizez că, mai mult ca sigur, daca as intreba niste liceeni ce inseamna curtoazia, nu ar sti ce este. Nu numai liceenii nu mai stiu. Nici adultii. Imi imaginez ca daca ar sti, ar practica-o…Pe ea, curtoazia, adica purtarea plina de amabilitate, de gentilete si politete, cea printre primele sacrificate in timpurile acestea nebune si grabite pe care le traim…..
Am fost crescuta de oameni pentru care curtoazia era naturala. De la vladica la opinca si invers. Colegii tatalui meu, simpli muncitori pe santiere, imi spuneau sarut-mana si ascultau cu interes ce aveam de spus. Vecinul meu pensionar, fost profesor de biologie, isi scotea palaria in fata mea, o fetita, si se inclina usor in timp ce ma saluta. Acestea sunt, poate, exemple extreme. Puteti spune ca am fost o rasfatata si o norocoasa.
Mi-as dori doar sa vad mai des gesturi binevoitoare pe strada, la birou, in mijloacele de transport in comun. Mi-as dori sa fim atenti unii la altii. Sa ne suradem mai des, sa vedem lacrimile cuiva in metrou, sa ne ridicam pentru a oferi locul cuiva mai in varsta sau unui copil, sa intindem mana cuiva care are nevoie de ajutor, sa respectam eticheta, sa avem bune maniere si sa raspundem politicos oricaror interpelari, sa permitem cuiva sa iasa cu masina de pe o strada laterala sau sa treaca pe o poteca inaintea noastra, sa se serveasca la raft fara sa ii taiem fata…sa lasam pe cineva cu mai putine produse in fata noastra la casa, sa tinem usa cuiva care iese dupa noi, sa oprim masina sa ne luam vecinii daca ii vedem pe strada incarcati de bagaje ori cu copii mici, sa chemam sub umbrela noastra un om care asteapta ca si noi in statie, in ploaie…Lucruri mici, dar atat de gentile, de pretioase, de rare…
Mi-e atat de dor de oameni curtenitori. Nu e numai graba timpurilor noastre. Este de vina o educatie precara, lipsa modelelor, lipsa contactului cu natura, cu realitatea (indoor generation) - spun asta amintindu-mi un barbat cam de 30 de ani care s-a napustit intr-un autobuz aproape imbrancindu-ma pe mine si pe Miruna si s-a prabusit pe un scaun, in timp ce eu si fetita mea ne tineam de bara de langa scaunul lui….Burta revarsata pe genunchi, muschii moi, nefolositi, ochii fara energie, cu privirea bovina, absenta oricarui semn de empatie ori constiinta civica…Si daca se ridica sa ii ofere locul Mirunei, as fi insistat sa stea jos, corpul lui nu putea sustine usor atatea kilograme inutile, placide….si aici vorbim despre curtoazia fata de propria persoana….caci nu numai pe altii nu ii mai tratam cu eleganta si gentilete, cu grija, dar nici pe noi insine.
Interactionez cu multi, multi oameni, sunt zilnic in sala de curs ori in intalniri cu clientii. Nu e totul pierdut...vad ici colo gesturi frumoase, care imi fac inima sa surada fericita. Apartin unor oameni tineri, tineri frumosi, buni. Nu imi pierd speranta.
Petrecem mult timp in online si curtoazia, amabilitatea, gentiletea fata de celalalt lipsesc si de acolo….unde chiar ar fi usor de facut…Nu ne sprijinim unul pe altul-multi ne promovam munca si produsele exclusiv pe net-nu ne obosim sa dam un share, un like ori sa lasam o mica recenzie celui de la care am invatat ceva sau ale carui produse le-am folosit….Suntem atat de captivi in intunericul lipsei de empatie, incat ignoram si cererile explicite de ajutor…Sa faca altul, mereu altul, pe care nimeni nu il cunoaste, de fapt; de ce eu….eu imi urmaresc doar interesele, de ce sa ma opresc sa pun umarul sa il ajut pe altul sa fie bine, sa creasca?
Petrecem mult timp in online si curtoazia, amabilitatea, gentiletea fata de celalalt lipsesc si de acolo….unde chiar ar fi usor de facut…Nu ne sprijinim unul pe altul-multi ne promovam munca si produsele exclusiv pe net-nu ne obosim sa dam un share, un like ori sa lasam o mica recenzie celui de la care am invatat ceva sau ale carui produse le-am folosit….Suntem atat de captivi in intunericul lipsei de empatie, incat ignoram si cererile explicite de ajutor…Sa faca altul, mereu altul, pe care nimeni nu il cunoaste, de fapt; de ce eu….eu imi urmaresc doar interesele, de ce sa ma opresc sa pun umarul sa il ajut pe altul sa fie bine, sa creasca?
Imi educ copiii in spiritul gentiletei si altruismului si ma inclin in fata oricarui gest frumos, facut cu amabilitate si fara graba. Gentiletea inspira gentilete.
Vermehrt Schönes, am citit recent pe stradă pe sacoșa de pânză a unei tinere. Inseamnă, în germană, să înmulțim frumosul. O cale este chiar aceasta, să fim gentili și amabili cu noi înșine și cu semenii noștri.
Vermehrt Schönes, am citit recent pe stradă pe sacoșa de pânză a unei tinere. Inseamnă, în germană, să înmulțim frumosul. O cale este chiar aceasta, să fim gentili și amabili cu noi înșine și cu semenii noștri.
Recomandare carte: David R. Hamilton, Cele cinci efecte ale bunatatii
La o ora dupa ce am postat, am citit si articolul Dianei. Pe acelasi subiect, cumva…
Comentarii