Vreau să învăț de la cei care și trăiesc ceea ce propovăduiesc

Imi planificasem să merg la o conferință despre educație organizată de revista Cariere. 

Inainte de asta, am aruncat o privire pe pagina unei persoane invitată ca speaker. Am fost surprinsă de câte greșeli gramaticale am putut găsi acolo, de modul de exprimare greoi și straniu. I-am lăsat un mesaj (o si cunosc, de altfel), dar nu am primit niciun raspuns. 

Cum aș putea să merg la o conferință despre educatie, când însăși invitații au nevoie de educație? Din aceea de bază. Despre ce educație a viitorului vorbim, când baza este atât de șubredă? Pe principiul lasă, merge și așa. 

Nu știu voi, dar eu nu mai accept ca adevarat proverbul "cizmarul nu are cizme". 

Vreau ca cea care îmi face unghiile, să le aibă pe ale ei curate și îngrijite. Vreau ca medicul care îmi spune să mănânc sănătos, să  nu aibă pete pe față de la un ficat abuzat de excese. Vreau să discut despre educație cu oameni care au grijă de propria educație, nu de spoială și funcții și networking. 

Vreau să învăț doar de la cei care și trăiesc ceea ce propovăduiesc. E și acesta un lux, pe care mi-l rezerv.  
Iar cei care fac asta, care trăiesc ceea ce propovăduiesc, am observat ca sunt de multe ori discreți, relaxați, smeriți, preocupați mereu de dezvoltarea lor și a celor din jur. Nu prea îi găsim pe scene ori în lumina reflectoarelor, căci nu au ambiții de genul acesta. 

Comentarii

dia a spus…
Corect! Asta am observat si eu: oamenii care chiar sunt valorosi, din punctul meu de vedere (si nu numai), nu ies in fata. Nu-si doresc adulatie si nici nu cauta faima de acest gen
cristina a spus…
Sunt de acord cu tine, dar stii ce? Cum facem sa-i gasim pe cei cu adevarat valorosi, dar discreti? Chiar as propune o postare sau o initiativa de acest gen, unde sa-i popularizam noi pe cei pe care ii stim valorosi, dar nu celebri.
Andreea a spus…
Cred ca genul acesta de oameni nu au ego-uri asa mari, nu au golul acela interior care se cere umplut cu recunoastere la scara mare.
Cred ca ei sunt multumiti sa se centreze pe propria dezvoltare si cu influente semnificative in comunitati mici.

Cred ca pentru a fi sus, pretul este destul de mare pentru ei-timpul lor, expunerea masiva, lipsa intimitatii la un anumit nivel, deteriorarea legaturlor de familie (azi citeam ca o mamica, fondatoare a unei comunitati online va pleca cu bursa oferita de Facebook in state un an. Foarte frumos, dar asta inseamna schimbari dramatice in familia ei. Ca pleaca cu ei, ca ii lasa aici (este mama), tot ii obliga sa faca niste schimbari si nu stiu cat de bine le pica). Cand ego-ul este mare insa, setea asta de succes lumesc plateste fara probleme pretul.

Eu ma refeream la oameni din alta categorie, care nu isi doresc scena, care lucreaza bine acolo unde sunt. Si mi se pare importanta ca noi toti sa fim buni fiecare la locul lui, fara sa incercam sa trecem la amvon. Pentru ca scena a devenit un fel de amvon, un loc al laudelor desarte si al predicilor pe tot felul de subiecte. Notorietate nu mai este egal cu valoare, cel putin pentru mine, decat in rare cazuri.
Anonim a spus…
"Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi "opinia publică", numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura." Mircea Eliade