Ba mai mult, una mi-a îmbogățit semnificativ viața și continuă să o facă. Este vorba despre Amintiri, vise, reflecții, de Carl Gustav Jung. Întâlnirea cu această carte s-a produs acum zece ani și a reprezentat pentru mine o poartă aproape magică-mi-a deschis drumuri, mi-a îmbogățit viața interioară și mi-a adâncit înțelegerea. Povestea întâlnirii cu această carte aici.
Mai este cineva care nu știe cine nu este Richard Branson? Dacă da, atunci cea mai bună cale să faceți cunoștință este cartea sa autobiografică Pierderea virginității.
Grație acestei cărți l-am descoperit și pe muzicianul Mike Oldfield, a cărui muzică o ascult și în ziua de azi cu plăcere. Și dacă tot pomenim de muzică, citiți și aflați ce legătură este între Phil Collins și Richard Branson.
Recunoscătoare mereu acestei minunate pentru recomandare!
Lena Constante. Când mi-a fost greu, m-am gândit la ea. Cu respect și admirație, cu compasiune și dragoste. Și tot de la ea am învățat expresia-fericirea ca act de rezistență. Evadarea tăcută și Evadarea imposibilă-două volume pe care vi le recomand călduros. Mai ales dacă gândiți ce nedreaptă este viața cu voi și de ce puține lucruri aveți parte…..Vă veți reveni, garantat și veți aprecia tot ce vă înconjoară….
Vă las aici un fragment de pe blogul Cărturești:
Lena Constante, de profesie artist plastic, a fost o apropiată a lui Lucrețiu Pătrășcanu – lucrează ca scenograf și creator de păpuși alături de soția acestuia, Elena, cea care înființează, de altfel, Teatrul de Păpuși Țăndărică. Este unul dintre acuzații din procesul Pătrășcanu și este condamnată de regimul comunist la 12 ani de închisoare. Evadarea tăcută prezintă primii patru ani în închisorile din România, timp în care Lena Constante este ținută departe de orice alt contact uman.- “Cuvintele cer timp. Nu pot spune totul dintr-odată. Cum să exprim această spaimă? Mi-ar trebui un cuvânt unic. Un cuvânt de sinteză. Un cuvânt lovitură de ciomag. Un cuvânt lovitură de trăznet… Atâtea cuvinte și nimic nu e spus încă. Cum să spui disperarea? Revolta? Durerea fizică a inimii?”
“Vreau să vorbesc de starea de detenție, ca atare. Cu perfecta cunoaștere a faptelor. Viața de toate zilele într-o celulă.”, mărturisește Lena – memoriile le scrie în anii ’80, le publică direct în limba franceză la începutul anilor ’90, varianta în română fiind o formă rescrisă. Despre asta e pe scurt jurnalul – despre lungile zile în care e obligată să meargă câte 18 ore din 24, într-o celulă cât o cămară; despre interminabilele nopți cu coșmaruri – “După visul întoarcerii acasă, visul hranei este al doilea tip de vis celular.”; despre momentele în care compune spectacole și recită poezii, numai să își țină vie mintea – “…făceam, totuși, poezii. Găsisem, în sfârșit, cheia evadării.”; despre evadarea minții ca singură formă de supraviețuire – “Corpul meu nu putea să fie decât aici. Eu puteam să fiu oriunde. El nu avea nici măcar loc să-și miște picioarele dureroase. Eu îmi voi face să crească aripi. Aripi de pasăre. Aripi de vânt. Aripi de stele. și am să evadez…”.
Comentarii