Eu azi am citit mesajele voastre, am zambit continuu si m-am rugat egoist:
Doamne, lasa-ma sa ma vad si eu macar cateva clipe asa cum ma vad ceilalti!
Un prieten m-a dus acum multi ani la o prietena de-a lui-o fiinta speciala, care putea accesa cu usurinta inregistrarile akashice si care vedea campul energetic al unei persoane. Alexiada. Mi-a spus multe lucruri, pe unele le-am inteles cativa ani mai tarziu, altele au facut sens imediat.
Printre altele, imi amintesc ca m-a intrebat daca ma simt invizibila. M-am luminat la chip atunci, chiar asa era. Si pana sa ii povestesc ceva, mi-a taiat vorba si mi-a spus: nu esti. Nu ai cum sa fii. Nu treci niciodata neremarcata si nu te uita nimeni.
Mi-am amintit cum imi spuneau oamenii in trecut ceva de genul-ma bucur mult ca te revad! si eu ma intrebam socata in gand: dar m-ai tinut minte ca sa te bucuri acum ca ma revezi?!
Pentru ca eu credeam ca sunt stearsa, ca trec neobservata si ca sunt chiar aproape invizibila.
Si ea a continuat-nu ai constiinta a ceea ce esti. Este pentru protectia ta, sa nu creasca ego-ul si sa te domine. Sa iti poti face lucrarea.
Amutisem. Oarece logica avea. Dar ce lucrare?!
De atunci, sunt mai atenta la cum reactioneaza oamenii in preajma mea. Aud cuvintele soferilor care spun: a fost o reala placere sa va cunosc! sper sa ne mai intalnim!, vad reactiile in sala de curs, citesc ce imi scrieti aici, pe mail ori pe blog. Inteleg cu mintea. Dar nu simt.
Traiesc intr-o uluire de proportii. Un fel de sindromul impostorului exacerbat. Astept sa fiu descoperita-sa ma vada cineva cum ma vad eu-mica, banala, cuminte, stearsa, cu intrebari si dorinte de care uneori mi-e rusine.
Citesc mesajele voastre si in cap o aud pe mama. De unde cunosti toti oamenii astia?!
Imi amintesc cand a venit acasa de la servici intr-o dupa amiaza. Abia a putut deschide usa de la intrare, era holul plin de sandale si papuci. Camera mea era ticsita de copii. A trebuit sa bata tare la usa sa auzim si sa ne mutam locurile sa poata deschide usa. A intrat si s-a asezat pe un scaun, coplesita-o multime de ochi stralucitori o priveau. I-am prezentat pe toti, au schimbat cateva vorbe.
Dupa un timp, cand au plecat toti, m-a intrebat despre ei. Unii erau vecinii si colegii mei de scoala. Pe altii insa nu ii vazuse niciodata. Baiatul ala frumos, care statea la geam, Doru parca, cine era? Unde l-ai cunoscut? A, Doru? E tamplar, e un tip fain, sufletist, am sunat o data la el la usa sa il rog sa doneze pentru casa de copii x la care merg eu voluntar. Pai si cum v-ati imprietenit, i se mareau ochii mamei de groaza. Buna intrebare, pai, hm, am vorbit de multe ori….Ce treaba are ea cu un tamplar? o auzeam vorbind cu tata. Da p-ala l-ai vazut? Ala negru ca tuciul, zicea tata. Care, ca erau asa multi, respira greu mama. Mai era unul, tigan caldarar cica, ca m-am bagat in seama cu ei. Cunoaste un tigan caldarar? intreba mama socata. Prieteni la catarama, a zis ca face orice pentru ea. A fost aici, se amuza tata. Niculaie, auzi ca il cheama. Nu l-am vazut, se crucea mama. Sa schimbi naibii yala, ca cine stie…..si vorbeste cu ea, ce ii trebuie, domne, atata lume?
Mama are in continuare intrebarea asta. Nu stiu sa raspund la ea. Dar imi trebuiti toti. Daca Dumnezeu a aranjat asa, ca vietile noastre sa se impleteasca cat de putin, inseamna ca imi trebuiti toti si eu va trebuiesc voua.
Fie sa ne bucuram unii de altii multi ani de aici inainte, sanatosi si in pace!
Va multumesc ca imi sunteti si ca ma pot vedea atat de frumoasa si buna prin ochii vostri! Pentru ca voi sunteti frumosi si buni 
Comentarii