"Toata structura vietii noastre are la baza credinta care ne-a fost inoculata inca din copilarie, si anume, ca fara recunoastere, suntem nimeni, suntem lipsiti de valoare. Nu munca e importanta, ci recunoasterea. Asta rastoarna lucrurile cu susul in jos. Munca trebuie sa fie importanta, o bucurie prin ea insasi. Trebuie sa muncesti, nu ca sa fii recunoscut, ci pentru ca iti face placere sa fii creator. Trebuie sa iubesti munca de dragul ei.
Asa trebuie privite lucrurile-muncesti daca iti place sa muncesti. Nu cauta recunoastere; daca ea vine, foarte bine ; daca nu vine, nu te gandi la ea. Implinirea ta trebuie sa fie munca in sine. Daca fiecare om ar invata arta de a-si iubi munca, indiferent care e ea, daca ar face-o cu placere, fara sa urmareasca recunoastere, am avea o lume mult mai frumoasa, o lume in care ar exista doar sarbatoare.
Insa asa stau lucrurile, dorinta de recunoastere face ca nimeni sa nu munceasca in tihna, linistit, facand cu placere ceea ce face.

Iar viata e alcatuita din lucruri marunte pentru care nu se dau premii si titluri, care sa reflecte recunoasterea. "

Citeste si viata ta ce sens are si fa tot ce poti.

(Fragment din Osho, Creativitatea-descatusarea fortelor interioare)

Comentarii

Anonim a spus…
Andreea, draga mea, cumva ai dreptate. Dar nici să ajungi în situaţia în care, orice ai face, nimeni să nu fie mulţumit. Aceea nu mai este muncă, aceea este sclavie. Şi ştii bine la ce mă refer. Nu vreau să intru în amănunte, că ne-am întinde foarte mult...
gabi a spus…
Bine le spunea Osho.
Dreptate are si Demaio.
Fiindca si la munca si in familie se practica "punerea piciorului pe grumaz" :)
Orice om poate fi creativ atunci cand se simte liber, iar asta se manifesta prin puterea fiecaruia de a alege sa fie liberi.
Anonim a spus…
Am mentionat cu alt prilej ca la serviciu nu am probleme si asta nu pentru ca am avut norocul unui loc de munca binecuvantat. Mi-am impus o conduita pe timpul celor opt ore,care sa ma fereasca de complicatii inutile. Si functioneaza!
Pe curand,poate!
Andreea a spus…
@Demaio: intotdeauna putem alege. Intotdeauna, cand sunt iritata de una sau alta, ma intreb ce ma opreste sa ma fac chelnerita sus la vreo cabana uitata, de ex. Cand alegem, trebuie sa fim capabili sa suportam si consecintele posibile, nu?
@Gabi: da, Osho m-a surprins cu textul asta, m-a facut sa ma gandesc la cum am fost crescuti, eu si fratii mei. Intotdeauna ni s-a incurajat spiritul competitiv, intotdeauna ne-au comparat cu un copil sau altul...Cel mai des am auzit in casa ca pot mai mult, ca doar altii n-au patru maini si doua capete...Nu regret ca am crescut asa, ma intreb doar cum ar fi fost sa savuram cu totii momentele prezente in care faceam ce faceam, fara sa fim atat de incordati si cu gandul la viitor..
@Anonim: Sa ne inveti si pe noi cate ceva despre conduita ta, cine stie, poate da rezultate si la noi. Bine, viata mea la birou nu e complicata, desi cu totii suntem caractere puternice. Ne leaga si o prietenie frumoasa, asa ca reusim sa trecem peste diverse. Cu toate astea, sunt curioasa ce "strategie de supravietuire" ai adoptat. Nu m-am mai gandit pana acum ca oamenii adopta constient, intentionat, un stil de functionare la serviciu!
Anonim a spus…
Explicatia e simpla:daca nu raspunzi cu aceeasi moneda,nimeni nu-ti va purta pica! Orice rautate venita,cu voie sau nu,din partea colegilor,nu o iau in serios,glumesc de fiecare data cu bun simt si toata lumea afiseaza un zambet pe buze,fie el chiar de complezenta! Dimineata am cate o vorba buna pentru fiecare coleg,o remarca admirativa pentru fiecare colega (si nu sunt putine!),cate un indemn la buna dispozitie pentru cei prost dispusi si ziua de munca debuteaza sub cele mai bune auspicii! Am mostenit de la tatal meu un tonus sufletesc ridicat care transforma toate nimicurile in prilej de bucurie! Insa stiu si sa indur amarul, alaturi de cel aflat in suferinta,atunci cand nici o vorba nu mai poate indrepta ceva! Pot plange sincer,din adancul sufletului,strangand la piept un sufletel disperat. Trageti ce concluzii vreti!
Pe curand,poate!
Anonim a spus…
de ce trebuie sa adopti o 'strategie de supravietuire', daca nu-ti mai place, nu mai ai linistea sufleteasca...nu exista decat o singura solutie: sa pleci de acolo. Conceptia multor 'manageri' romani: daca nu-ti convine, nu vrei sa accepti regulile, daca nu te supui, esti liber sa pleci unde vrei. Daca nu faci ceva sa-ti placa nu ai cum sa faci performanta, nu ai liniste sufleteasca, nu mai esti fericit !
gabi a spus…
Bravo Tymo!
Esti un om liber! Pana la prima "incatusare" :)
Anonim a spus…
bate cu pumnul in masa, gabi! :)
Anonim a spus…
Postarea asta suna tare bine...Dar, dragilor, avetzi grija cu Osho...Daca iei prea in serios filozofia lui si o "implementezi" pas cu pas o iei razna. Am vazut cazuri. Un mic detaliu: nici el nu a trait conform propriei filozofii.
Anonim a spus…
asa e, andreea. am observat si eu un lucru interesant. crescuta si eu dupa aceleasi principii, am suferit mult din cauza asta si mi-am ales propriile principii care seamana cu ce ai scris tu aici: muncesc de dragul muncii fara dorinta expresa de a primi recunoastere dar stii ce s-a intamplat? munca mea a fost recunoscuta atunci cand am lucrat degajat si fara presiunea aceea care te face crispat. insa copiii mei au un spirit de competitie ingrijorator, tot timpul concureaza intre ele, desi le despart 4 ani. intrebarea este: au mostenit ereditar lucrurile astea, le sunt scrise in fiinta sau de unde le au? le inoculeaza lumea in care traim conform principiului darwinist: supravietuieste cel mai puternic? cert e ca noi nu le invatam asa ci sa munceasca de drag, nu pentru recompensa....
Andreea a spus…
@Dana-nu e cazul nostru :-)
@Elena-nu stiu ce sa spun...poate e alt mod de a cere atentie...Suntem competitivi, cred, ereditar pana la un punct, e necesar sa fim asa, ca sa ne asiguram supravietuirea, insa....de aici pana la competitia zilnica, neintrerupta..
gabi a spus…
Tymo, de ce ? :)
Anonim a spus…
sa nu ajung sa fiu 'incatusat'...desi se pare ca drumul nu este asa lung cum credeam...poate ma insel
Mihaela a spus…
Am citit o carte de curand in care sunt prezentate strategii pentru a ne "extrage" din minte ideea ca valoarea noastra = realizarile noastre. In carte autorul sustine ideea ca valoarea unui om nu depinde de nimic exterior lui.(si are dreptate, dar eu sunt greu de convins dupa ce ani de zile am crezut asta)
Andreea a spus…
@Tymo: uneori incatusarea fizica ne apropie de adevarata libertate interioara. Abia cand cineva nu mai are ce sa iti ia fizic, este posibil sa intelegi cat de liber esti in interior. Ai citit "Jurnalul fericirii", al lui Steinhardt? Sau "Jurnalul" lui Alice Voinescu, inchisa si ea o vreme?
@Ella: Macar la nivel teoretic, inteleg ca suntem cu totii scantei de lumina, pretiosi si valorosi, in sine, fara efort. Imi reamintesc iar si iar, aproape zilnic, iar cand ma uit la oameni, imi spun ca sunt Eu in alta forma. Cum se numeste cartea? Nu am mai citit in ultima vreme, mi-e dor de o carte buna, mi-a revenit apetitul pentru lectura.
gabi a spus…
Dragilor,
ma refeream la incatusarea emotionala :)
Se intampla in viata sa te atasezi emotional pentru faptul ca ai o groaza de amintiri frumoase si urate in comun cu alti oameni. Si, desi mintea si ratiunea percep ca ti-ar fi mai bine in alt loc (fie ca e vorba de loc de munca sau loc de trait), altceva din interiorul tau, pe care unii il denumesc suflet, iti dicteaza ca nu te poti rupe de acel mediu. Asa percep eu incatusarea. Atunci cand emotiile si starea spirituala nu te lasa sa deliberezi rational.
Anonim a spus…
Nu trebuie sa te atasezi de un loc de munca, de un grup, un loc de trait...trebuie sa accepti schimbarea, sa iubesti schimbarea...emotiile iti pot afecta ratiunea, judecata. E aproape imposibil sa nu te atasezi de un colectiv...sa zicem...dar trebuie sa dai emotiile la o parte si sa alegi ce este mai bun pentru tine si sa-ti placa ceea ce faci ...poti sa ramai prieten bun chiar daca nu mai lucrezi cu ei.
Anonim a spus…
Imi suna de parca sunteti comunisti: Traiasca munca, traiasca productivitatea, traiasca colectivul! Asta e toata esenta muncii tale: recunoastere. Sa zicem, daca un actor pentru munca sa pe scena nu primeste recunoastere de la public prin aplauze, mai este el multumit si fericit de munca pe care o face, eu zic ca nu..se lasa de meserie. Iar atunci cand muncesti si iti place ce faci, ajungi la performante, primesti recunoastere din toate punctele de vedere, te simti util, important, te remarci..iesi din anonimat. Eu n-as putea sa traiesc muncind ca un robot.
Mihaela a spus…
Iti trimit fisierul pe mail Andreea.
gabi a spus…
Aoleu Tymo... Osho si comunismul :P
Intra un pic pe Wikipedia :)
Andreea a spus…
Multumesc, Ella!
Anonim a spus…
Nu ma refeream la Osho...ci la unele conceptii afirmate de unii sau altii...
Rodica Botan a spus…
Nu cred ca vom gasi conditia perfecta in viata. Chiar daca am gasi locul de munca perfect si atunci ne-am plictisii. Si nici fara competitie nu se poate pentruca vom ajunge delasatori; si nici cu prea multa nu e bine ca uitam ca munca nu este scopul existentei ci familia care ne asteapta acasa.

Si pentruca viata nu ne asteapta sa ne acomodam in situatia perfecta, va trebui sa facem ceva bun din ce avem...munca in sine poate deveni mai placuta daca relatiile cu colegii sint bune...iar daca avem o pozitie de unde putem face schimbari, aia e si mai bine. Uneori nu putem schimba nici jobul care il avem si nici oamenii cu care muncim...dar putem sa schimbam atitudinea pe care o avem

Cei care au purtat catuse spun ca , din ce te misti si vrei sa scapi de ele dintr-aia se string mai tare pe mina pina ajung sa te raneasca...

Asta e doar o parere...si eu inca nu l-am citit pe individul de care vorbiti, ci doar am supravietuit unor locuri de munca ...imposibile in care singurul lucru ce-l puteam schimba era ...atitudinea mea.
Anonim a spus…
Nu toti cred in gandirea pozitiva, altii rad, altii nu dau importanta, eu accept si cred intr-o astfel de atitudine, dar cred ca nu stiu cum sa o folosesc eficient pentru a obtine rezultate.
Andreea a spus…
@Tymo: din punctul meu de vedere, gandirea pozitiva este strans legata de nivelul si calitatea energiei de care dispui.
Imi este greu sa gandesc pozitiv cand sunt obosita sau bolnava, fara energie. De asta, de ex., seara, cand suntem mai obositi, gandurile sunt mai sumbre, insa dimineata suntem din nou mai optimisti si mai increzatori..
Anonim a spus…
http://terapeutic.weblog.ro/
psihologie si sanatate