Vă las ca lectura de week-end gândurile invitatei mele, Miruna Macavei
Iubesc întrebările și puterea lor. Miruna ne confruntă cu câteva întrebări importante. Cum răspundem?
Pe cine sau ce aștepți?
A fost odată ca niciodată o prințesă semi-adormită care stătea în castel și aștepta. Aștepta să crească, să devină mai frumoasă, să vină prințul să o ia de soție. Aștepta.
Și a tot așteptat până la adânci bătrâneți, iar ce s-a întâmplat a fost doar că timpul a trecut și visurile nu i-au fost împlinite.
Și am încălecat pe-o șa și….
STOP!
Faci și tu la fel? Stai în castelul tău, într-o relație, la un loc de muncă unde nu se întâmplă nimic (sau se întâmplă lucruri neplăcute) și aștepți o minune?
Aștepți să vină cineva să te salveze? Să apară ceva, o întâmplare ceva ca-n povești, care să-ți schimbe viața?
Ei bine, poți să continui să aștepți.
Să apară cineva, un el sau o ea, și să te aleagă pe tine, deși tu nu te-ai alege, pentru că nu ești îndeajuns de bun/ă, frumos/frumoasă sau deștept/deșteaptă.
Aștepți să se schimbe ceva la serviciul pe care-l urăști, dar la care te duci zi după zi, an după an.
Aștepți să primești validare de la mama, tata, partenerul de viață, șeful sau vecinul.
Unde e puterea mea?
Când stai așa și aștepți ceva sau pe altcineva, nu faci decât să-ți dai puterea altcuiva.
Îi dai capacitatea ta de a alege. Îi oferi viața ta pe tavă și îi zici, uite, alege tu pentru mine că sigur știi mai bine!
Și oriunde facem asta, ne distrugem viața. Sau trăim viața altora, conform alegerii lor (chiar dacă zicem că e pentru noi).
Pentru că doar noi știm, cu adevărat, ce ne face bine. Ce ne încântă. Ce ne place să creăm. Iar când îi lăsăm pe alții să aleagă pentru noi, ei, de fapt, nu aleg pentru noi. Aleg pentru ei, oricât de bine intenționați ar fi. Aleg din minte, nu din cunoaștere.
Desigur, știm adevărul nostru dacă suntem treji. Dacă suntem conștienți. Dacă am lucrat cu noi și pentru noi.
Dacă ne dăm voie să avem acces la conștiință, la cunoaștere în mod direct.
Informația nu e cunoaștere
Iar când zic acces la conștiință, cunoaștere, nu mă refer la informații pe care le culegem și procesăm cu simțurile și mintea.
Cunoașterea e dincolo de cuvinte și de mintea care te minte.
Partea frumoasă e că toți avem acces la ea, pur și simplu.
Partea mai puțin frumoasă e că nu știm că avem acces la ea. Că preferăm informațiile ușor de calculat cu mintea, ecuațiile de genul dacă fac X, obțin Y, dacă o iubesc pe ea, o să mă iubească și ea pe mine, dacă mă duc la facultatea C aleasă de mama și tata sigur o să-mi meargă bine.
Accesul la cunoaștere (și aici mă refer la cea imediată, de interes practic, nu la ceva spiritual, transcendental) e mult mai ușor.
Pun o întrebare – dacă mă duc la facultatea C, o să-mi fie bine?, mă relaxez, mă deschid și îmi dau voie să primesc răspunsul.
Un răspuns pozitiv vine ca o stare de ușurință, deschidere-destindere, ca un oftat de plăcere, ca o luminare.
Un răspuns negativ vine ca o greutate, o închidere, o strângere-constrângere, ca și cum nu prea poți să respiri.
Iar în funcție de răspuns, alegi. Nu mai aștepți să te îndrume altcineva pentru că deja știi ce să faci.
Corpurile noastre sunt mult mai conectate la cunoaștere decât noi, trebuie să le dăm doar voie să ne comunice ce știu.
Acesta e unul din instrumentele Access Consciousness – accesează conștiința – pe care-l poți aplica imediat și care te ajută să nu mai aștepți.
Să nu mai stai. Să nu mai stagnezi.
Pentru că stagnarea nu e pauză, e regres.
Tu ce (mai) aștepți?
Comentarii