Dacă am merge în direcția corectă, am avea tot ce ne trebuie

 „Uitaţi-vă atent la păsările cerului, fiindcă ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng în hambare. Totuşi, Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Nu sunteţi voi mai de preţ decât ele?” (Matei 6:26)


Când eram mică, mă simțeam exasperată de certurile la care eram martoră fără voie-certuri aprinse din cauza unor vorbe spuse fără rost în vânt, pe lucruri, pământuri…Erau adulți, dar cât de copii mi se păreau în astfel de clipe. Nu știau că totul este praf și deșertăciune? Că nimic nu vor lua cu ei? Eram exasperată și uneori iritată de inutilitatea și energia investite în astfel de lucruri. 

Mediam uneori. Nu o dată am stins conflicte în casa noastră. Stai că vorbește avocatul, striga mama ironică. Mă lăsa totuși să vorbesc. Uneori se îndepărta bombănind-ai naibii, ce bine îi mai înțelegi tu pe toți…Înțelegeam, așa e. 

Ce nu înțelegeam era de ce investim atât timp, tot timpul practic, în a alerga orbi după diverse lucruri inutile…

De ce nu ne rugăm, toți, la unison? De ce acceptăm viața, așa cum e, de ce nu privim toți spre cer să cerem altceva? De ce nu facem tot ce ne stă în puteri, să ne fie mai bine? De ce suntem aici? Să trecem așa ca o părere, ca o nălucă zombi care aleargă după…nimic? Tânjeam cu toată ființa după altceva. După Acasă. 

"Sunt convinsă că oamenii când se bagă în pat și-și închid pleoapele, văd o beznă, dar, în întunericul acela, mai simt o prezență. În orice caz, mie mi se întâmplă de mică." (Oana Pellea, Jurnal, p.14)

Ma rugam uneori să uit, să fiu ca ceilalți. Mi s-a întâmplat o singură dată, acum câțiva ani-a fost brusc, o stare care m-a lăsat goală pe dinăuntru, cu gânduri mici, care încercau din răsputeri să capete consistență, să se agațe de ceva…și nu găseau nimic. Toată ființa mea interioară, toată bogăția în care viețuiesc fericită înlăuntrul meu dispăruseră, se retrăseseră undeva adânc, departe. Nici panică adevărată nu am putut simți….pentru ca era ca un vis care alunecă dimineața în subconștient…Și acum? a răsărit gândul. Cum voi trăi de acum? Eram în mașină când mi s-a întâmplat, pe autostrada Pitești-București. Km după km fără niciun gând hrănitor-doar ce fac când ajung acasă, uite, ce-o fi aia și tot așa….Mă durea ce pierdusem, ce se stinsese în mine, așa vag, depărtat…Apoi, ca cei care se îneacă, ceva din mine a tâșnit la suprafață, mi-am îndreptat spatele și m-am rugat: te rog, Tată Ceresc, pune înapoi in mine tot ceea ce am pierdut. Lasa-mă să fac voia Ta, aici pe Pământ! si viața mea interioară s-a revărsat iarăși în mine, am redevenit eu. De atunci, niciodată nu am mai cerut să uit. Nu am voie să uit și nu îi las nici pe alții. 

Mi-a zis de curând cineva să scriu mai des pe blog. Că se simte bogată doar citind. Cunosc sentimentul. E atunci când sufletul se hrănește cu Lumina. Poate să bată vântul în buzunare, să fie frigiderul gol…nu contează. Nu are nimic de-a face. Cu cât căutăm ceea ce contează cu adevărat, cu atât Lumina ne umple și ne hrănește. La propriu. 

Nu îl înțelegem pe Dumnezeu. Nici nu încercăm. Blestemăm biserica. Ne uitam amuzați la cei ca mine. Neîncrezători. 

Anul trecut, în casa mea a poposit pentru o seară și câteva ore din noapte un prieten din Israel. Dimineața devreme trebuia să fie la aeroport. Era iarnă, eu avusesem o zi cu multă alergătură. Eram epuizată. Îmi amintesc că eram împreună într-un uber spre casa mea. El era șocat de poleiul de pe străzi și de cerul jos, plumburiu, glumea ușor speriat, impresionat, iar eu abia reacționam de oboseală. Mă gândeam la ce să îi ofer de mâncare, nu aveam mare lucru în frigider, nu avusesem timp de cumpărături, de gătit nici atât. Comand pizza, mă linisteam singură. 

Acest prieten studiază Kabbalah, de mult mai mulți ani decât mine. Era ianuarie anul trecut, murise Shannyi de puțin timp, eram încă tristă. Mi-a vorbit în termeni cabalisti și mi-a liniștit sufletul. I-am dat un bol cu supă cremă de linte. Radia, i-a plăcut la nebunie. Fix ce trebuia într-o zi rece de ianuarie. Atât aveam. Așa credeam, că atât avem. Dar unde se întâlnesc doi frați în numele lui Hristos, vine invitată și Lumina. Nici nu mă gândisem la asta

Unde sunt doi sau trei adunați in Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor (Matei 18: 20)

M-a sunat o prietenă. Nici nu mai îmi amintesc discuția. Efectiv, nu îmi amintesc cum de a apărut la ușa mea în scurt timp cu soțul ei (vecinii mei buni și dragi) cu o sticlă de vin roșu. O secundă m-am temut de conflict-el este procuror, unul care spune adesea că urăște evreii. Uneori o întreabă pe soția lui, prietena mea dacă sunt evreică, că lui așa i se pare. Prietenul meu …venea din Israel, așa că m-am temut firesc să nu fi venit ca sa caute ceartă. S-au împrietenit în scurt timp. Și acum mă întreabă-ce mai știi de al nostru? Toate bune? Al nostru. Zâmbesc acestei amintiri cu tandrețe. 

Nu s-a terminat aici. M-a sunat o altă vecină-Andreea, am scos o prăjitură din cuptor, ești acasă? Vreau să îți aduc. Și a venit imediat, cu un platou, cu prăjituri delicioase care ne-au ajuns tuturor….La un moment dat, mă uitam cu recunostintă in jur. Casa mea era plină de prieteni fericiți. Aveam vin, prăjituri și chef de vorbă. De unde ați apărut oameni buni? Ce voce interioară v-a soptit numele meu? Multumesc, Doamne, unde esti tu, nu exista lipsa. Mi-am amintit cuvintele din Matei, cele puse mai sus in motto. Unui om care poartă în suflet Lumina nu îi va lipsi nimic. Va avea adăpost, prieteni, hrană și toate cele care îi sunt necesare. Am văzut de atâtea ori. Când povestesc, mi se spune că am eu noroc…sau că sunt specială. Am doar încredere în Viață, că mă va susține cum va fi mai bine pentru sufletul meu. 

Mi-am reînnoit promisiunea fata de mine si față de Dumnezeu-toată viața voi căuta sa subtiez valul, să Te ghicesc sub formele în care te ascunzi, să te simt în toate culorile, frunzele, adierile, în tot ceea ce mă înconjoară. Tot restul vieții voi cere anularea dorintei de a primi, cea care ne conduce pe toti ca pe niste orbi. Mai mult si mai mult, pentru propria plăcere….Voi cere in schimb sa devin asemenea Tie, Doamne: dăruitor. Să servesc, așa cum și Tu o faci. Să aduc plăcere. Să cresc, să cuprind măreția și desăvârșirea Creației. Pentru ca Tu ești bun și faci binele.

Pentru ca mie viața mi-a arătat și îmi arată că primesc totul, fără efort. Orice am nevoie, primesc la timpul potrivit. 

Tot ceea ce am de făcut este munca interioară. Este rugăciune pentru cei din jur. Este servire, atât cât pot. Si mereu pot. Este conexiunea cu grupul meu de 10 (in kabbalah nu muncim singuri, ci împreună, în grupuri de zece. Un grup de zece este reprezentarea lumii întregi, cu toate problemele ei, cu toată frumusețea și cruzimea ei. Dar este mai ales oglinda mea, a celor ce se vor corectate de Lumina divină)


Prietenul meu etern,
îţi dăruiesc viaţa mea.
Primeşte-mă şi fă din mine un
îndrăgostit adevărat.
Salvează-mă din cele două lumi.
Aruncă-mă în foc 
dacă inima mea se îndreaptă spre 
altcineva decât spre Tine. (Rumi)


                                                                  Israel, 24 februarie 2020.

scriam sub aceasta poza pe instagram:

Moti este omul pe care ma bazez când vin în Israel. Ma recuperează de pe oriunde ajung, nu îmi spune Nu la nimic, ma face sa rad, pot sa tac și sa ma gândesc la ale mele și tace și el cu firesc, fără stres, își face, nu știu cum, programul după al meu. Nu îmi amintesc sa fi zis vreodată nu pot, nu vin, nu se poate. Cel mult s-a gândit câteva clipe și a zis: facem cumva. Și a făcut în asa fel încât eu sa fiu în prim plan-cum suntem și în poza ) El rezolva chestii, eu fac ce mi-am dorit-sa stau pe malul marii sa respir puțin. Pentru el, ca pentru toți prietenii care studiază Kabbalah, sa servești aproapele este o onoare si un privilegiu. Și o fac toti firesc, fără tam tam, fără sa simți ego, fără sa simți ca doreste ceva în schimb. Te simți în schimb.... continut. Văzut. Hrănit pe multe planuri. Susținut necondiționat. În lumea noastră este ceva atât de rar. Unii terapeuți experimentați și înțelepți reușesc poate acest lucru. 

Înțelepciunea și Lumina Cabala lucrează însă în orice om, oricât de simplu ar fi el.


LE cuvintele cu rosu sunt link-uri. Azi nu a mers albastru :-)

Comentarii