Astazi am fost cu prietenii fiului meu la un escape room, apoi la masa, la un mic restaurant italian, apoi un pic prin Cismigiu.
A fost frumos sa fiu inconjurata de atatia copii frumosi si buni. Energie tonica, veselie, caramaderie, complicitati.
Din cand in cand, gandul imi zbura la toate câte ma asteptau acasa de făcut. Cumparaturi, gatit, frigiderul gol, haine stranse, de calcat, altele ramase in masina de spalat, de intins. De completat acordul pentru excursia in care pleaca miercuri Vladi, de convins Miruna sa fie mai ordonata si sa mai renunte la unele jucarii….sa nu uit sa schimb si sa spăl asternuturile si sa ii cumpar Mirunei niste haine…
M-am simtit copleșită si aceasta este o senzație noua. Intotdeauna am avut energie si vitalitate peste medie si intotdeauna am fost bucuroasa sa servesc, sa fiu de folos.
Simt insa ca daca nu am grija, umeri mei se vor lasa tot mai jos, apasati de tona de griji si responsabilitati pe care le implica dinamica unei case cu doi copii care cresc repede…E o capcana, o granita atat de fina incat multe femei o trec fara sa clipeasca, fara sa stie cand s-a intamplat si cand au uitat de ele.
Ele obosesc apoi atat de tare, amorțesc, fac iar si iar aceleasi lucruri-treburi casnice care nu se termina niciodată, spera ca la capatul tunelului va fi o luminița, ceva bun pentru ele…dar aceasta nu prea se arata, nu din ce am vazut eu privind femeile din jur, trecute de 40-45. Din contra, le vad dereglate hormonal, cu corpuri deformate, obosite, tracasate, neiubite, stinse, nehranite emoțional, ramase singure dupa ce copiii părăsesc cuibul…
Nu vreau sa fie asta si soarta mea, asa ca fac tot ce pot sa o iau mai usor.
Am vise la care nu vreau sa renunt, vise pe care ma voi stradui sa le implinesc. Da, știu, vor fi voci-unele chiar in familia mea care vor gandi critic-egoista, ce-i mai place viata, lasa copiii acasa si umbla creanga etc. Stiu si nu imi pasa. Am plecat ori de cate ori am simtit nevoia si nu s-a surpat nici cerul, nici iubirea sotului ori a copiilor. Din contra, putin dor a fost mereu revigorant.
Eu traiesc in pielea mea si doar eu stiu ce ma hraneste, ce ma încarcă, ce ma face sa ma simt bine, vie, întreaga, eu insami. Imi place sa am grija de casa mea si de copii, asa cum imi place sa am grija si ca viata mea sa nu insemne doar servire. Am nevoie de echilibru.
Nu stiu cate voi bifa din lista aceasta, dar ea exista si rog viata sa ma poarte cu gratie si ușurință prin toate aceste experiențe.
-visez sa locuiesc minim trei luni in India.
-sa traversez Marea Neagra cu un vas spre Istanbul.
-sa calatoresc cu trenul de mare viteza pe ruta Paris-Londra
-sa vizitez Scoția, Norvegia si Finlanda
-sa am o vacanta in Italia mai putin expusa turiștilor, un tur lejer cu masina, opriri fara programari si rezervări, conversatii cu oamenii, popasuri oriunde imi doresc….
-sa vizitez Rusia si chiar sa merg o portiune cu Transsiberianul
-sa invat o data sa inot si sa am tot restul vietii abonamente la un bazin de inot si la un studio de pilates (daca nu știai ce mi-ai putea lua cadou de ziua mea, iata :)
-sa revin la culoarea naturala a parului si sa ma reglez hormonal, sa reversez rezistenta la insulina. Pana acum am reusit sa invat o mulțime de lucruri despre aceste lucruri și gratie noilor cunostinte si a schimbarilor, am tinut pe loc deteriorarea fizica. Pana ma vindec total mai am putin. E normal sa dureze, nici nu am ajuns aici peste noapte, a fost un proces lent.
Nu sunt vise imposibile. Unele se vor realiza. Poate nu toate. Poate mai multe, chiar si cele nerostite încă. Poate in forme neasteptate, caci viață are mult umor si universul este gata mereu sa ofere mai mult decat cerem. Daca cerem. Daca indraznim, daca nu amortim complet pe dinauntru.
Pentru toate am nevoie de oameni, de prieteni, de complicitati, de dialog, de generozitate si dragoste, de curaj, de energie…
Fie ca visele mele si ale voastre sa capete contur si sa ne depaseasca toate așteptările! Sa avem curaj, intai sa visam, apoi sa traim.
„Fiecare gând al nostru, fiecare cuvânt al nostru creează viitorul. "
( Poți să-ți vindeci viața, Louise Hay)
Comentarii