Absența fricii…
Nu îmi place să îmi fie frică. Îmi inventariez uneori în minte momentele în care mi-a fost frică în timpul zilei. Învăț să mă scutur de ea, să o diminuez. Si mai mult ca orice întrebarea: ce se poate întâmpla cel mai rău?… Și când răspunsurile răsar, știu ce e de făcut. Dar înainte de orice, mă liniștesc.
Emoții pozitive.
Râd mult, zilnic. Cunosc o femeie-parte din familia mea extinsă, căreia nu i-am auzit râsul niciodată. Râsul liber, spontan. Am văzut-o zâmbind, rar. Cu toate astea, nu este un om supărat, cât serios….Rigid. Cred că râsul face parte din terapia noastră de susținere a imunității-la noi în casă se râde mult. Azi și soferul masinii care m-a adus acasă cu copiii de la școală râdea pe infundate de poveștile și întrebările Mirunei. M-am bucurat că e atât de ușor de făcut să râdă, înseamnă că are zone senine în suflet…
Respir. Respir cu nesaț aerul dimineților. Unde locuiesc eu nu circulă multe mașini. Ies din casă la 6.30. Deschid ușa, privesc cerul și respir.
Respir adânc ca să gestionez anxietatea. Ca sa suport o durere. Ca sa am un nivel de energie ridicat. Ca sa imi păstrez mintea limpede si liniștită. Inspir, sunt calmă, expir, zâmbesc. Și chiar zâmbesc.
 |
| captura de ecran din cursul Trupul meu, puterea mea, modulul 4 |
Inspirație. Aseară îmi spunea Miruna, fetita mea, cu patos: eu iubesc capul ăsta al tău, e fin! Eu: huh? Chiar mă gândisem la niște măști, mi se părea uscat părul. Dar ea nu la finețea părului meu se gândea. Îți vin cele mai bune idei, mami! Ce idei, Miruna? Păi ce pachețel să îmi dai la școală, ce să facem, cum vorbești, când alegi muzica să dansăm. Cele mai bune, inima mea de iubire de nu mai pot! Miruna. Da, inspirația nu mi-a lipsit niciodată. Țes povești, mă joc mereu, am aproape mereu câte un proiect personal care mă animă. Mă îndrăgostesc-de obiecte, oameni, idei, cărți…
Credința. Nu exista nimeni si nimic în afară de El. Totul este maya, o lume a iluziilor, o joacă. Munca este interioară și este plăcut să lucrezi cu propria ființă și să vezi cum realitatea se reconfigurează. Sfârșitul jocului este inevitabil. Caut să nu pun patimă în nimic, să mă joc frumos aici și să fiu bună cu frații și surorile mele. Voi pleca într-o zi, vreau să las puțină lumină în urmă, nu fum și mizerie. Prima data m-am rugat când aveam patru ani. Știam deja că este iubire și dăruire.
"Nu am nevoie să cred. Acum știu", a răspuns Jung când a fost întrebat dacă crede în Dumnezeu.
Iubire. Am o prietenă care mi-a spus înspăimântată că nu crede că știe să iubească. I-am zis că nu are cum, toți avem asta în setările de bază. Și chiar grija asta este tot o formă de iubire-mă tem. nu știu să iubesc. Pierd ceva oare? Îi rănesc pe ceilalți? Nu părea convinsă, așa că am învațat-o să se poarte așa: ori de câte ori nu este sigură că acționează din iubire, nu din frică, să se întrebe cum ar fi răspunsul din iubire. Și să facă. Și merge pentru ea. Iubirea ar spune…..iubirea nu ar ridica tonul…iubirea ar avea răbdare…..iubirea ar zâmbi și ar ajuta mai mult….Și așa învață lecții de iubire practică….Dacă iubirea m-ar defini, ce ar spune oamenii despre mine? Cum arată, cum se mișcă, ce simte o persoană care emană iubire? …Gândește-te și fii iubire.
Responsabilitate. Totala. Pentru propria fericire, pentru propria stare de bine, de echilibru interior.
Entuziasm. Cred ca entuziasmul de a trăi vine la mine din energia bună cu care mă hrănesc conștient, din credință, din iubire. Entuziasmul este vitalitate. Și asta se vede cu ochiul liber, fizic-ochii și pielea mărturisesc prin strălucire, prin curătenia lor. Vine din recunoștință pentru toate lucrurile bune de care am parte: copiii minunați, oameni luminoși, recunoaștere, admirație, iubirea cu care sunt binecuvântată, creativitate și inspirație. Din fericire izvorăște, iar fericirea vine din bucurie, iar bucuria se trage din recunoștință...
Cel mai des sunt recunoscătoare că totul este atât de ….reconfigurabil. Îmi schimb perspectiva, caut altă cale și totul se schimbă. Mereu pot face asta și asta îmi da libertate interioară și entuziasm.
asa cum e, pentru ca ne impinge sa evoluam, sa invatam, sa credem.
Si pentru ca e tot ce avem.
Comentarii